Monumentul ,,Bolyai” – Municipiul Târgu Mureș

COD LMI: MS-III-m-A-16075
Content
Gallery
Reviews

Sursa: Călător prin România

Monumentul ,,Bolyai” poarta mai multe nume. Este cunoscut pe plan local drept ,,Monumentul celor doi Bolyai” sau ,,Bolyaiak szobra”. Acesta reprezinta un monument istoric din Municipiul Târgu Mureș, situat în Piața Bolyai.

Lucrarea este opera sculptorilor István Csorvássy și Márton Izsák și a fost amplasată și  în Piața Bolyai pe 6 septembrie 1957. Ziua dezvelirii nu a fost deloc întâmplătoare. Aceasta a coincis cu aniversarea a patru sute de ani de la fondarea Colegiului Reformat (actual Liceu Teoretic ,,Bolyai Farkas”), unde a lucrat ca profesor matematicianul Farkas Bolyai și unde a studiat fiul acestuia, János Bolyai, cel care a creat geometria neeuclidiană.

Din punct de vedere arhitectural, monumentul este alcătuit din statuile lui Farkaș Bolyai și János Bolyai. Tatăl, Farkaș Bolyai, este reprezentat în poziție șezând cu privire spre fiu, János, care în picioare se uită spre sol. Mesajul artistului este că tatăl a reușit să-i insufle fiului său pasiunea pentru învățătură, în special pentru matematică și cercetare. Bolyai-fiul, prin spiritul său revoluționar, este reprezentat ca simbol al geniului cercetător, al deschiderii spre o lume nouă, revoluționară, dar nu în ultimul rând al continuității și firească depășire a performanțelor generației anterioare.

Asemenea oricăror genii ale planetei din istorie, munca celor doi Bolyai a fost apreciată abia după moartea acestora. După ce a fost constatat aportul adus de cei doi la dezvoltarea matematicii, statul a început marcarea casei în care aceștia au locuit, au ridicat basoreliefuri și au ținut foarte multe manifestații culturale în oraș.

 

Lasă un comentariu