Sursa: Costantin Găvenea
Oamenii, în aceste zone, s-au împrietenit cu vânturile, care bântuie aici mai tot timpul anului. Astfel, această Țară a vânturilor a devenit Țara morilor de vânt. În plus, constructorii dobrogeni de mori de vânt, mai ales cei din partea de nord a provinciei, aveau la dispoziție carierele de piatră, acre le oferea materialul necesar pentru socluri și pietrele de măciniș. Totodată, pădurile masive de stejar, ce se întindeau pe mari suprafețe, le ofereau oamenilor posibilitatea să-și procure materialul lemnos necesar la construirea corpului morii. În afară de existența vânturilor și a materialelor de construcție, în majoritatea localităților, mai ales în partea de nord a Dobrogei, se găsesc coline, ale căror culmi, cele mai expuse bătăii vânturilor, constituiau locuri ideale pentru amplasarea acestor instalații.
În Tulcea, morile de vânt erau amplasate pe culmlie din partea de sud a prașului, dar le mai întâlneai și prin cartiere, așa cum a fost cazul celor trei mori de vânt care se aflau pe Colnicul Hora, acolo unde, mai târziu, a fost ridicat Monumentul Independenței. Datorită existenței acestora, pe atunci colnicului i se spunea ,,la trei mori”. Apariția morilor mecanice a marcat începutul sfârșitului lungii ere a morilor de vânt. Firește, randamentul lor era scăzut, o moară de vânt neputând măcina mai mult de doi-trei saci de grăunțe într-o zi, randament care depindea, în primul rând, de tăria vântului.