Sursa: Călător prin România
Acest sistem unic în Europa de extragere a petrolului prin puţuri este datorat boierului buzoian Grigore Monteoru. Este primul care a ştiut să valorifice un zăcământ care se găsea din abundenţă în zona de deal a Buzăului. Primele puţuri pentru extracţia ţiţeiului au fost săpate de afaceristul grec Grigore Monteoru, cel care la 1 iulie 1895 avea să întemeieze staţiunea dintre dealurile Istriţei.
Grigore Monteoru a devenit în 1880 proprietarul exclusiv al exploatărilor de petrol din Sărata Monteoru, pe care le-a vândut în anii următori consorţiului Offenheim Singer Co. Săpată în 1874, exploatarea petrolieră a fost extinsă în perioada interbelică şi inaugurată în 1925, în forma sub care o găsim şi în prezent. În 1923 încă se extrăgea petrol prin puţuri, iar din 1925, prin galerii, metodă utilizată şi astăzi. Ţiţeiul se scurgea în galerii către puţul principal de unde, cu o pompă, era împins la suprafaţă. Aerisirea se făcea cu ajutorul unui sistem de tuburi prin care aerul era pompat mai întâi cu ajutorul unor foale apoi cu un ventilator. Iluminatul se făcea la început cu o reţea de oglinzi apoi cu lămpi cu acumulator. Din anul 1931, din aceste galerii s-au forat sonde orizontale, reţeaua având iniţial peste 4.000 de metri lungime. Din 1925 şi până azi au rămas active doar aproximativ 1.600 de metri de galerii, restul fiind surpate sau în pericol de surpare. Zăcământul se extrage din galerii aflate la adâncimi cuprinse între 240 şi 320 de metri, pungile de ţiţei fiind vizibile cu ochiul liber, la 304 metri adâncime. În interior se circulă prin galerii căptuşite cu bolţari de beton iar din loc în loc apar porţiuni de rocă din meoţian, din care se prelinge încet ţiţeiul. Reconstruită în întregime în ultimii ani, mina de petrol poate fi vizitată. Cinci persoane sunt admise în ascensorul care poate coborî până la 304 metri.
Pntru a asigura exploatarea zăcământului, minerii petrolişti erau nevoiţi să coboare frecvent la peste 200 de metri în subteran, metoda fiind valabilă şi astăzi.
O altă posibilitate de exploatare este aceea a captării ţiţeiului direct din culcuşul rocilor colectoare, bazine de până la doi metri adâncime săpate în rocă şi armate cu lemn. Ţiţeiul curge singur din stratul de gresie, marnă şi nisipuri şi se ridică la un anumit nivel. Se exploatează cu pompe acţionate manual sau cu canciocuri de cupru sau bronz. Cu ajutorul acestui cancioc de 5 sau 6 litri, muncitorul coboară acolo unde este acumulat ţiţeiul, îl scoate, îl dă la canal şi repetă până ce goleşte acumularea. Dacă bazinele sunt adânci, extracţia se face cu pompe de mână cu manivelă.
Mina de petrol este monument UNESCO, de aceea a şi rămas în funcţiune. Aici lucrează şase angajaţi, care se supun unor reguli stricte: nu au voie să bea apă sau să mănânce în subteran şi nici nu pot lua obiecte proprii. Sursele de lumină instalate în subteran sunt izolate cu aer comprimat. În vecinătatea minei a fost amenajat un mic muzeu unde sunt expuse macheta obiectivului petrolier, vagoneţi de extracţie, alte unelte ale mineritului şi fotografii de epocă.
