Mănăstirea Lainici – Defileul Jiului

COD LMI: LMI GJ-II-m-B-09254
Content
Gallery
Reviews

Sursa: Călător prin România

Mănăstirea Lainici este situată în județul Gorj, în Defileul Jiului și are hramul ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Ea aparține de Arhiepiscopia Craiovei, Mitropolia Olteniei.

Etimologic vorbind, denumirea de ,,Lainici” nu are o origine clară pe care ne putem baza. S-au emis diferite ipoteze etimologice, privind toponimia, dar au rămas incerte la nivel interpretativ. O interpretare etimologică a cuvântului „Lainici” îl consideră de origine grecească: în greaca veche, “lainos” înseamnă „de piatră”, în cazul nostru, „trecătoare prin munți de piatră”.

Pe terenul actual al mănăstirii, se găsesc două lăcașe de cult – Vechea Sfânta Mănăstire Lainici și Mănăstirea Nouă. Atenția noastră va fi asupra celei vechi. Aceasta nu are o dată estimativă de finalizare, din cauza trecutului zbuciumat. Undeva in secolul al XIV-lea, Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana a fost trimis în Țara Românească pentru a susține ortodoxia și pentru a oferi o imagine nouă bisericii și s-a așezat într-o peșteră de lângă mănăstirea Lainici.

Pentru prima dată așezământul este menționat de către împărăteasa Maria Tereza care, prin generalul Bukow, a distrus între 1750 – 1765 sute de așezăminte ortodoxe în Transilvania, pentru a impune religia lor. Schitul, deși nu era în Imperiul Austro-Ungar, aflat la câțiva kilometri de graniță, a căzut victima marii prigoane antiortodoxe a puterii imperiale de la Viena, motiv pentru care prima biserică, cea care a fost cladita undeva între sec XIV-lea și XV-lea, ar fi fost distrusă.

Din a doua jumătate a sec. al XVII-lea și începutul sec. al XVIII-lea încep să apară documente istorice ce fac referire la Mănăstirea Lainici. Schimnicul Atanasie vine de la Tismana la Lainici, în 1780, și se pomenește într-un sinet în care donează mănăstirii o moșie. El adună de pe văile munților o obște de 30 de călugări. După moartea acestuia schitul ajunge într-o situație dificilă însă o mână de boieri olteni încep refacerea. Astfel că, între 1810 – 1817 schitul este refăcut din piatră, cu ziduri groase de 1 metru. Din păcate, din fosta biserică nu s-a păstrat nimic.

Istoria multor personalități se leagă de Mănăstirea Lainici.  Pandurul Tudor Vladimirescu, s-a ascuns o vreme la mănăstirea Lainici deoarece era urmărit de turci pentru că luptase împotriva lor în războiul ruso-turc dintre anii 1806 și 1812. Îmbrăcat în straie călugărești, acesta s-a ascuns până în ultimul moment. În 1817 turcii au devastat așezământul, și negăsindu-l pe Tudor, l-au decapitat pe călugărul Maxim, risipind obștea. Tot boierii sunt cei care se implică în refacerea schitului și în reluarea vieții spirituale.

În anul 1873 învățătorul Gheorghe Blideanu realizează o lucrare – istorie a schitului, transmisă oral de către starețul Irodion la începuturile activității sale. Printre altele, aflăm că exista o Biblie de-a lui Șerban Cantacuzino de la 1688, care a fost dăruită schitului cu semnătură, probabil în jurul anului 1690 de către însuși voievodul Constantin Brâncoveanu.

În Primul Război Mondial Mănăstirea are de suferit din cauza trupelor germane care o distrug complet. Aceștia au intrat cu caii chiar în biserică, făcând focul în ea și profanând-o. Până azi se mai păstrează scrijelite pe pereții din altar numele unor soldați și ofițeri care au dormit acolo și au profanat biserica. Au fost furate de către soldații germani toate obiectele de preț, inclusiv clopotele. Arhiva mănăstirii, care era de 16 metri liniari, a fost arsă, precum dovedesc documentele vremii. Cimitirul a fost devastat și profanat, toate crucile fiind smulse și călcate în picioare. După război nu se mai cunoșteau mormintele, rămânând neidentificate până azi, iar unii călugări, printre care Ieromonahul Iulian Drăghicioiu au fost deportați în Germania unde au murit în lagărele germane.

În 1929 a fost trimis de la Mănăstirea Frăsinei un grup de șase monahi, avându-l stareț pe Cuviosul Visarion Toia, care a ridicat din ruine mănăstirea, construind clădirile necesare și introducând viață de obște cu un regim ascetic sever, întocmai ca la Mănăstirea Frăsinei. Datorită seriozității, disciplinei duhovnicești și slujbelor care se săvârșeau aici, Mănăstirea Lainici devine tot mai căutată de numeroși credincioși din împrejurimi. După 1947, când vine la conducere regimul comunist, Mănăstirea Lainici este din nou agresată sub diverse forme (ocupări abuzive de teren, construirea unor barăci în locuri nepotrivite etc). În 1961 Mănăstirea Lainici este desființată ca mănăstire independentă, rămânând cu titlul de “casă de oaspeți”. Până în 1970 ușile bisericii au fost închise cu lacătul, nemaipermițându-se să se facă slujbe decât în unele Duminici și sărbători religioase.

În 1975 a venit ca stareț P.C. Arhim Caliopie Georgescu, care a început să facă unele îmbunătățiri în viața mănăstirii, favorizat fiind de politica vremii, care părea să fie mai blândă și mai omenoasă. Astfel, după 1983, datorită novicilor care au început să se înmulțească, introduce din nou rânduielile ascetice monahicești, respectiv, slujbele de la miezul nopții și neconsumul de carne în obște, lucru ce a dus la o viață duhovnicească mai bună. După Revoluția din 1989, ca urmare a afluenței crescânde de credincioși, în Mănăstirea Lainici se simțea nevoia unei biserici mai mari și mai încăpătoare. În Duminici și la marile sărbători religioase se ajunsese să se facă slujbe în aer liber.

La „Izvorul Tămăduirii” din 1990 s-a pus piatra de temelie pentru noua biserică-catedrală de către mitropolitul Nestor Vornicescu al Olteniei. Biserica a fost începută, proiectată schematic și construită până la stadiul de finisaje de către ing. Ioan Selejan, devenit ulterior episcop și arhiepiscop.

Lasă un comentariu