Sursa: Călător prin România (foto)
Mănăstirea a fost construită la ordinul lui Neagoe Basarab, pe locul vechii mitropolii, intre 1515-1517. Se spune ca Neagoe Basarab a angajat o echipa de mesteri, printre care si un anume Manole. Legenda echipei de constructori si, in special, a lui Manole poarta in ea unul dintre miturile fundamentale ale poporului roman, acela ca nimic nu poate fi realizat si nu poate rezista daca nu are la baza un sacrificiu.
Tot ce zideau mesterii ziua, se surpa, inexplicabil, noaptea. Astfel, intr-o noapte, Manole viseaza solutia sacrificiului, mai exact zidirea in peretii manastirii a primei femei care o sa vina sa aduca mancare pentru sotii care lucrau la manastire. Desi mesterii au convenit sa faca intocmai visului, Manole a fost singurul care nu si-a anuntat sotia, pe Ana, sa nu vina. Sotia mesterului Manole este zidita in peretele manastirii, iar astfel, cladirea este inaltata cu succes. In ziua predarii lucrarii, Neagoe Basarab da ordin ca mesterii sa fie blocati pe acoperisul manastirii pentru a nu mai putea niciodata sa construiasca un asemenea edificiu. Manole, asemenea istorioarei lui Icar, isi construieste aripi din sindrila de pe acoperis. Din pacate, nu zboara prea departe, se prabuseste si moare. In locul in care acesta a murit, ar fi aparut un izvor care poarta numele lui Manole.
Dupa tristul eveniment care are loc la constructia manastirii, este solicitat zugravul Dobromir care realizeaza pictura interioara in anul 1526, pe timpul domniei lui Radu de la Afumati. Parte din pictura se pastreaza in cadrul Muzeului National de Arta din Bucuresti. Construită din piatră fățuită și profilată, biserica are un plan triconc, inspirat din planimetria bisericii Vodița II, reluat ulterior și în alte construcții (mitropolia din Bucuresti, manastirea Tismana etc).
Dacă în 1857 complexul monastic era păstrat în întregime, două incendii din 1866 și 1867 au distrus clădirile seminarului, respectiv locuințele, paraclisul și turnul de intrare. La inițiativa lui Carol I, biserica a fost restaurată începând cu 1875 de către arhitectul francez Lecomte du Noüy, ceea ce a dus la înlocuirea frescei originale cu o pictură nouă și la alte modificări radicale ale structurii interioare.
În forma ei actuală, biserica este alcătuită dintr-un pronaos supralărgit, contopit organic cu construcția propriu-zisă, ai cărui 12 stâlpi interiori susțin o turlă pe mijloc și două turnulețe laterale care încununează colțurile vestice ale pronaosului. Pronaosul este evidențiat în acest fel deoarece îndeplinea și funcția de necropolă. Aceste turle mici dau impresia prin podoaba lor exterioară, caracterizată de răsucirea porțiunilor de zidărie, că stau să cadă unul asupra celuilalt și că se înșurubează în tăriile cerului. Restul bisericii și altarul – cu abside care îi împlinesc forma de cruce – susțin de asemenea o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu restul ansamblului se face prin bolți, rezultând un tot arhitectonic de o zveltețe inegalabilă. În fața intrării se află un agheasmatar deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate se sprijină de patru coloane, lucrate în marmură de felurite tonuri și împodobite cu desene. Precum întreaga biserică, și acesta reprezintă o admirabilă operă de artă. Văzut dinspre apus, agheasmatarul cu invelitoarea de plumb și crucea aurită se proiectează pe cele 12 trepte care urcă spre intrarea în sfântul locaș și pe rama care o îmbracă, asemeni unui portal aplicat.
În ansamblu, biserica este așezată pe o puternică temelie: un vast pavaj orizontal din blocuri de piatră, mai larg decât suprafața de bază a bisericii, marginile lui terminându-se cu un fel de împrejmuire din floroni (în acest caz crini) sculptați din piatră. Pereții exteriori sunt împărțiți în două zone suprapuse demarcate printr-un brâu, împletit în suvițe. Fațadele sunt decorate în relief plat cu motive caucaziene și islamice. În partea de jos se află o suită de panouri dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele. Acestea sunt înrămate în chenare cu ornamentații dintre cele mai felurite care, ca și cele ale portalului de la intrare, amintesc întretăierea geometrică de la Mănăstirea Dealu. În registrul de sus, de asemenea, se află o suită de panouri semicirculare în partea superioară, în centrul cărora sunt fixate plăci decorative și discuri în rozetă, iar ca niște paftale domnești, la întretăierea arcurilor, se află alte discuri mai mici, deopotrivă de fin realizate. Pe ele sunt așezați porumbei, care parcă stau gata de zbor. Fiecare poartă în cioc un clopoțel. La adierea vântului, acești clopoței sunau lin, asemenea unor suave glasuri tainice. La exterior, pe latura estica, exista un sigiliu care indica locul in care este Ana, sotia Mesterului.
In prezent, in interiorul ansamblului religios, se regasesc locurile de veci ale Regelui Ferdinand, Reginei Maria, Reginei Elisabeta, Regelui Carol I si al Domnitorului Radu de la Afumati. Manastirea pastreaza o Evanghelie care a fost scrisa si pictata de catre Regina Elisabeta.
