Mănăstirea Comana – Comana

Sursa: Dan Ruşen – Muzeograf Manastirea Comana

La 33 km sud de Bucureşti, la marginea comunei Comana, pe un promontoriu înconjurat din trei părţi de apa Neajlovului, se află aşezată mănăstirea Comana, unul dintre importantele ansambluri monastice ale Ţării Româneşti. Se păstrează amintirea faptului că cel dintâi aşezământ monastic aici a fost ridicat de către domnitorul Vlad III Ţepeş, conform unui document de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, copie autentificată a unui hrisov de hotărnicie din 27 septembrie 1461. Publicistul Ioan Brezoianu susţine că ar fi avut în mână documentele mai vechi ale mănăstirii, între care şi un hrisov ce „dovedeşte că e zidită şi înzestrată cu moşia Călugăreni de Vlad V” în „anul 6970” (1462).

În forma sa din secolul al XVI-lea, mănăstirea Comana este ctitorită de Radu Şerban în anul 1588, în vremea când era încă mare boier, după cum ne arată şi pisania  aflată şi astăzi deasupra uşii de intrare în pronaos. Cât priveşte interiorul bisericii, acesta va fi împodobit cu o pictură murală abia în 1609  , dată la care Radu Şerban (1601-1611) deţinea deja domnia Ţării Româneşti.

În tot cursul secolului al XVII-lea, mănăstirea se va bucura de atenţie şi grijă atât din partea domnitorilor Ţării Româneşti, cât şi din cea a urmaşilor ctitorului, fiind înzestrată de Radu Mihnea (1611-1616), de Alexandru Iliaş (1616-1618), de Matei Basarab (1632-1654), de Şerban Vodă Cantacuzino (1679-1688), de Constantin Brâncoveanu (1688-1714), ca şi de domniţa Ilinca, nepoata de fiică a lui Radu Şerban.^..De starea prosperă în care se află mănăstirea la mijlocul secolului al XVII-lea ne convingem şi din descrierea făcută aşezământului de diaconul călător Paul de Alep, care îl vizitează în timpul primei domnii a lui Constantin Şerban (1654-1658).

Una dintre cele mai importante etape în evoluţia ansamblului monastic de la Comana o reprezintă acţiunea de refacere întreprinsă în anul 1700 de marele vornic Şerban Cantacuzino, strănepot al lui Radu Şerban. Din textul pisaniei rezultă că acum a fost adăugat un pridvor bisericii şi au fost efectuate şi alte lucrări, precum: alipirea unui foişor pe latura de nord a incintei, supraînălţarea chiliilor, construirea în colţul de sud-est al incintei a unui paraclis, azi dispărut, a cărui pisanie ne arată că „iaste făcutu şi adaos la această sfântă şi dumnezeiască mănăstire Comana ca şi alte case şi chilii ce se văd, făcute de Şerban Cantacuzino”. Din odoarele cu care a fost înzestrată biserica la această dată, se mai păstrează un chivot de argint „dat la mănăstirea Comana întru vecinică pomenire şi părinţilor: Drăghici şi Păuna şi soţii lor: Maria şi Adriana, 7207”, a cărui replică poate fi văzută în noul muzeu al mănăstirii.

La mijlocul secolului al XVIII-lea, un foarte mare număr de mănăstiri din Ţara Românească au fost închinate locurilor sfinte ale ortodoxiei, aflate sub opresiunea religioasă a turcilor otomani. În cazul mănăstirii Comana – încă din anul 1728 – din timpul domnitorului fanariot Nicolae Mavrocordat, mănăstirea va fi închinată Patriarhiei ortodoxe a Ierusalimului, de la această dată aflându-se în stăpânirea călugărilor greci. Cu toate daniile de care beneficiază din partea diferiţilor domnitori fanarioţi, mănăstirea va ajunge „la o stare foarte proastă” ^. în 1860 când va fi vizitată de ministrul Cezar Bolliac. Prezenţa armatelor străine şi luptele purtate în jurul său cu ocazia războaielor ruso-turce din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea afectează starea de sănătate a ansamblului monastic, la toate acestea adăugându-se efectele puternicului cutremur înregistrat la data de 11 octombrie 1802.

Odată cu secularizarea efectuată în anul 1863, averile de care mai dispunea mănăstirea la acea dată  vor trece în patrimoniul statului, ultimii călugări greci fiind nevoiţi să părăsească aşezământul. De atunci şi până în anul 1992, când lăcaşul va fi reactivat, el va îndeplini funcţia de biserică parohială.