Mănăstirea ,,Chiajna” – Comuna Chiajna

COD LMI: B-II-m-A-19650
Content
Gallery
Reviews

Sursa: Călător prin România

Mănăstirea ,,Chiajna” este un monument istoric care se află la marginea cartierului Giulești, pe Drumul Săbăreni. Din păcate, istoricul destul de zbuciumat al lăcașului de cult a făcut ca, în prezent, frumoasa mănăstire de altădată să fie o impunătoare ruină.

Construcția mănăstirii a început undeva în timpul domniei lui Alexandru Vodă Ipsilanti (1774-1782) și a fost finalizată abia în perioada domniei domnului fanariot Nicolae Mavrogheni (1786 – 1790).  A fost construită în stil neoclasic, având dimensiuni mari pentru acea vreme: 43 metri lungime și 17 înălțime, ziduri groase de 1 și 2 metri.

Aceasta urma să fie una dintre cele mai importante mănăstiri ale vremii, însă nu s-a întâmplat așa. A trecut prin bombardamente intense, printr-un cutremur puternic și prin ciumă, iar acum este o ruină încărcată de istorie și de mit.

În timpul atacurilor frecvente din Tările Române, mănăstirea este văzută de turci. Se întâmpla chiar înainte ca aceasta să fie sființită. Aceștia au crezut că așezământul monahal este o veritabilă cetate, un punct de rezistență împotriva lor, motiv pentru care au încercat să o distrugă. Au așezat tunurile în poziție de tragere și au bombarbat-o, concomitent cu o ploaie de gloanțe. Chiar și în ziua de azi, încrustate în pereții bisericii, se mai văd urmele gloanțelor de atunci.

Relatările locanicilor din apropiere ne expun anumite povești foarte dure. De frica turcilor care atacau frecvent, oamenii din satele limitrofe așezământului monahal s-au ascuns între zidurile mănăstirii. Când turcii au început să bombardeze lăcașul, sătenii știau că inamicul o să pătrundă în mănăstire și o să pângărească tot ce este sfânt. Așa se face că oamenii urcă în clopotniță în timpul asediului, iau clopotul și îl aruncă în Dâmbovița sau îl îngroapă. Ce s-a întâmplat cu acel clopot este o enigmă, însă cu certitudine a dispărut, iar oamenii atribuie un blestem mănăstirii ca urmare a întâmplării cu clopotul.

Chiar dacă a fost bombardată puternic de către turci, mănăstirea rămâne în picioare, chiar dacă era fragilă. Chiar și așa, din câte arată informațiile vremii, mănăstirea este în continuare ocupată și există o viață monahală, chiar dacă nu așa cum s-a dorit. Viața funcționează în acest fel până în vremea ciumei, deși și aici există anumite inconcordanțe. După anumite surse mănăstirea a fost ocupată până în timpul ciumei din vremea domniei lui Alexandru Ipsilanti, însă alte surse susțin că mănăstirea a funcționat chiar și în anul 1792, în timpul domniei lui Mihai Șuțu, chiar dacă a fost părăsită în timpul ciumei. Teoria aceasta ar putea fi susținută de către o întâmplare istorică. P.F. Cosma Popescu, mitropolit al Țării Românești moare de ciumă în interiorul acestei mănăstiri.

După perioada bombardamentelor și a ciumei, mănăstirea se află într-o situație dificilă. Structura ei fragilă a mai primit o lovitură în anul 1977 atunci când, din cauza marelui cutremur, cade cupola. Ba mai mult, mănăstirea are și în prezent de suferit dat fiind faptul că foarte multe avioane trec pe deasupra ei, la dimensiuni mici, iar la mai puțin de 20 de metri se află calea ferată București-Craiova. Toate aceste unde de șoc fac ca în fiecare zi, foarte multe cărămizi să cadă din structura sa.

Peste toate acestea, foarte mulți oameni au batjocorit lăcașul de cult, desenând pe pereți, cățărându-se pe pereții exteriori sau filmând diferite videoclipuri. Din fericire, în anul 2011 ruinele au fost revendicate de către Biserica Ortodoxă și se intenționează restaurarea ei, cu atât mai mult cu cât mulți arhitecți sunt de părere că mănăstirea poate să fie restaurată. Primul om al bisericii care a încercat restaurarea mănăstirii a fost Episcopul Antim Nica, însă cererea sa a fost refuzată în anul 1948 de către autoritățile comuniste.

Lasă un comentariu