Sursa: Primăria Comunei Tisău
Ctitorită inițial în anul 1632 de vel-comisul Radu Mihalcea de la curtea lui Matei Basarab, zidirea actualei mănăstiri Barbu a început în anul 1664 și s-a finalizat în 1669 ca schit de călugări, pe cheltuiala și osteneala celui care avea să-i dea și numele – marele căpitan Barbu Bădeanu.
Vreme de două secole, până în 1863, schitul a fost închinat Mănăstirii Văcăreşti din Bucureşti. Prin legea secularizării averilor mănăstirești schitul este desființat în anul 1863 și devine biserică de mir. În anul 1871, episcopul cărturar Dionisie Romano al Buzăului reînființează Schitul Barbu ca așezământ monahal de călugăriţe, aducând aici 30 de maici din schitul Sf. Gheorghe Bozioru, surpat ca urmare a unor izvoare din zonă. Biserica a fost reparata intre anii 1894-1895, prin stradaniile staretei Glafira Georgescu si ale parintelui Visarion Ioan Hagiu de la Schitul Nifon. Cu acea ocazie a fost inlocuita pictura, retarnosirea lacasului facandu-se in anul 1896.
În anul 1959 comuniștii au alungat cele aproape o sută de măicuțe care slujeau aici, chiliile lor au fost dărâmate, iar terenul a fost dat țăranilor. Biserica a fost transformată în biserică de mir pentru parohia din Tisău. După 1989 mănăstirea a fost reactivată și, cu osteneala maicii Măcrina Munteanu, s-au construit clădirile necesare celor care viețuiesc aici.