Sursa: Primăria Comunei Măgirești
În trecut existau două Iezere – Iezerul Mare și Iezerul Fără Fund.
Iezerul Mare era un loc de scăldat pentru copiii din Prăjești, Măgirești, Valea Arinilor și Stănești, însă din cauza unei viituri malurile sale s-au surpat și apa sa a ajuns în Tazlău, Trotuș, Siret, Dunăre și, în final, în Marea Neagră. Vărsarea Iezerului Mare în Marea Neagră a reprezentat sfârșitul unei legende care înspăimânta localnicii.
Se spune că în trecut, în Iezerul Mare, toți participanții la o nuntă s-au înecat. Mirele era Ion al Donceoaiei, iar mireasa Roza (Rojo sau Ruja), fata unui boier de peste munți. Ion era orfan de tată, care pierise în luptele cu tătarii pe timpul marelui voievod Ștefan cel Mare. Maria, mama micuțului Ion, numită Donceoaia, împreună cu acesta au fost nevoiți să plece în Poiana Căprioarei, aflată sub Runcu, unde și-au încropit singuri un bordei. De atunci zona aceea poartă numele de Doncea.
Cei doi tineri, după o poveste frumoasă de dragoste, au hotărât să se căsătorească, acord dat cu mare greutate de către boierul din vale. La dorința mamei Doncioaia au hotărât să se cunune religios la Stirigoi, un schit dintre munți, la Bolătău. Era un sfârșit de iarnă ce anunța o primăvară ca-n povești și un an rodnic pentru agricultori. După cununie, pe înnoptate, a dat un ger năprasnic întocmai ca în povestea lui Creangă, iar Iezerul Mare a înghețat. Nuntașii au ales să treacă peste iaz, iar acesta s-a spart, ducându-i pe toți la fund. Sufletele lor au stat pe fundul iezerului până la acea viitură care a spart malurile și s-au eliberat împreună cu apa ce s-a scurs spre Marea Neagră.
Iezerul fără fund se păstrează și astăzi, culoarea lui verde-smarald amintește de adâncimea sa, unde doar cei mai experimentați tineri se aventurau să facă baie. Acum oferă o oază de liniște cu o priveliște deosebită și o faună sălbatică uluitoare, trezind amintiri și trăiri dintre cele mai frumoase.