Sursa: Centrul National de Informare si Promovare Hunedoara
Clădirea gării este amplasată la capătul liniei Simeria – Hunedoara și a fost proiectată de către arhitecții Dan Titu Elian și Dan Virgil Maiorescu în anul 1951. Clădirea era formată din încăperi pentru public precum săli de așteptare, camera mamei și a copilului, restaurant. Locuințele și camerele de rezervă erau într-un corp de clădire etajat, iar la parter erau amenajate încăperi pentru personal (poliția, poșta, școala).
Holul pentru intrarea călătorilor adăpostește două fresce realizate în stilul realist-socialist de Paul Miracovici. Unul dintre tablouri înfăţişează o scenă din vechile uzine ale oraşului, iar al doilea tablou oferă detalii despre modul în care hunedorenii petreceau în acei ani la iarbă verde, pe dealurile oraşului. Holul avea înspre peron două portaluri traforate, executate din elemente prefabricate din beton armat, iar holul pentru ieșirea călătorilor este format dintr-un portic cu trei arcade.
Un moment important din istoria gării s-a petrecut în anul 1962 când a sosit la Hunedoara cu trenul liderul Uniunii Sovietice, Nikita Hruşciov invitat de Gheorghe Gheorghiu Dej.
Ar fi bine dacă iera renovată