Imobilul care adăpostește fosta Bancă L. Berkowitz se găsește în Centrul Vechi din București, pe strada Lipscani, la nr. 24 și face parte din categoria monumentelor istorice.
Clădirea a fost construită în anul 1905, așa cum putem observa din cifrele romane aflate deasupra ferestrelor de la etajul al doilea, de pe frontspiciu, în stilul Belle Epoque, foarte întâlnit în acea perioadă datorită influențelor franțuzești. Putem bănui că această clădire a fost construită direct cu două niveluri și mansardă dat fiind faptul că, în planul cadastral de la 1911, este singura clădire cu două etaje, majoritatea clădirilor din imediata vecinătate figurând ca fiind construite fără etaj, fiind înălțate ulterior. Aceasta, conform lui Frédéric Damé, care a explorat Bucureștiul pe la 1906 și a scris o carte (Bucureștiul la 1906), a fost una dintre cele mai mari clădiri din București până în anul 1948.
Nu sunt cunoscute informații despre primii proprietari, însă știm că în anul 1910 este achiziționată de familia Berkowitz, bancheri de origine evreiască. Aceștia și-au început afacerile în București undeva între 1868 – 1872, atunci când au pus bazele casei Berkowitz, prin achiziția în anul 1903 a Palatului Noblesse, în interiorul căruia a funcționat Banca L. Berkowitz pentru prima dată. Inițial aceasta a fost condusă de către Leon Berkowitz, capul familiei, iar apoi a fost preluată de copiii acestuia Max, Adolph și Elly.
Nu se cunoaște exact nici situația băncii deoarece aceasta nu figurează pe listele oficiale ale anuarelor cu profil economic. În cadrul acestei bănci aveau loc operațiuni bancare restrânse pe direcții de creditare. Cert este că devenise atât de populară și căutată, iar afacerea funcționa atât de bine încât și-a permis extinderea și cumpărarea altor sucursale. Așa se face că în anul 1910 este achiziționată clădirea de pe Lipscani, iar în 1911 este deschisă sucursala condusă de cei trei copii ai marelui bancher.
Situația din anul 1911 este și ea neclară. În aceeași locație, în același an, funcționa firma bancherilor Berkowitz și Banca Ilfov, aceasta din urmă neavând sucursale și agenții și a fost deschisă în februarie 1910 de către Victor Biberia și un consiliu de administrație necunoscut. Clădirea este preluată în totalitate de familia Berkowitz, iar în anul 1926 renunță la vechea bancă și deschid una nouă sub formă de societate anonimă, cu același nume.
Deoarece au început să funcționeze legal și să fie puternici pe piața de atunci, Banca Berkowitz avea să-și onoreze angajamentele cu punctualitate. Mai mult decât atât, a contribuit în cea mai largă măsură atât la crearea diverselor instituţii de credit, care au consolidat situaţia economică a României dinainte de Primul Război Mondial, cât şi susţinând puternic comerţul ţării în timpul celor mai grele crize, care s-au abătut asupra pieţei, în cursul acelui lung şir de ani.
Banca a rezistat foarte bine anilor Primului Război Mondial (1916-1919) şi mai ales perioadei de ocupaţie germană dintre anii 1916 şi 1918. A rezistat devalorizării monedei şi inflaţiei galopante după 1920, însă a avut o particularitate, chiar dacă a intrat în legalitate și era din ce în ce mai vizibilă – a păstrat direcţia firmei precedente, şi anume aceea de a credita prioritar un anumit tip de clienţi şi anumite zone de interes comercial, aşadar în formă limitativă de finanţare. Această particularitate, coroborată cu marea problemă bursieră din 1929, i-a fost fatală. Deși multe bănci și-au revenit, ea a fost printre puținele care nu au reușit să se redreseze, chit că a avut un ajutor imens din partea Băncii Naționale a României – concordatul preventiv de trei ani şi perioada de graţiere de cinci ani.
În anul 1931 se prăbușește, cădere impulsionată de cererile de restituire a banilor. Deși Tribunalul Ilfov hotărăște aplicarea dreptului la concordat, afacerea nu o să-și mai revină niciodată fiind irecuperabil afectată. Falimentul băncii a însemnat un adevărat dezastru pentru fraţii Berkowitz, care în ciuda celor cinci ani de graţiere nu au reuşit să echilibreze pozitiv afacerea familiei. Elly Berkowitz moare înainte de anul 1933 iar la 10 iulie 1936 îi urmează Max Berkowitz. Cu numai cinci zile înainte de declararea oficială a falimentului, însă ştiind deja rezulatul sentinţei, Adolf moare pe 25 mai 1939. Suma totală datorată creditorilor era de 354.557.247 lei.
Cel mai probabil, pentru a începe plata către creditori, imobilele sunt vândute, inclusiv cel de pe Lipscani. Aici începe să funcționeze o afacere care se ocupa de croitorie și postăvărie denumită ,,Bizamcer I & Co.”. Afacerea apoi este cedată unui antreprenor care deschide Farmacia Garibaldi. După o perioadă în clădire funcționează o Academie de croitorie a lui Teodorescu D., iar după o perioadă este preluată de o altă farmacie – Centrofarm. În prezent, în fosta Bancă Berkowitz funcționează frumosul restaurant NOBIS.