Sursa: Călător prin România
La finalul anilor 1800 existau din ce in ce mai multe incendii in Bucuresti care necesitau o gestionare rapida pentru a nu pune in pericol viata cetatenilor. Deoarece, la acea data, nu existau blocuri mari, ci doar cladiri de mici dimensiuni, pentru identificarea rapida a focurilor se foloseau tot felul de turnuri inalte. Astfel, pana in 1888 a existat turnul Coltei, un turn inalt care permitea identificarea focurilor si stingerea lor ugenta. In acel an, s-a luat hotararea demolarii turnului, motiv pentru care primaria trebuia sa gaseasca o solutie urgenta. Problema lipsei unui punct de supraveghere, coroborata cu problema modernizarii alimentaria cu apa a zonei de est a Bucurestiului, a dus la aparitia ideii unui rezervor de compensare care, prin inaltime si spatiu, sa fie un Foisor de foc.
Constructia a inceput la 17 septembrie 1890. Foisorul de Foc era o cladire de 42 metri inaltime care se afla la intersectia dintre Strada Traian si Bulevardul Ferdinand I, în imediata apropiere a bisericii Oborul-Vechi. Proiectul clădirii a fost incredintat arhitectului şef al Primăriei, George Mandrea (absolvent al Institutului de Arhitectură de la Dresda – Germania), profesor la Şcoala de Arhitectură din Bucureşti. Au fost mai multe variante unele mai greoaie. Ultimul proiect reprezentind clădirea suplă şi impunătoare cu elevatie de 42 metri a fost aprobat. Primul etaj, era destinat inginerului şi lucrătorilor reţelei de apă iar la etajul doi era cazarma soldaţilor pompieri care executau supravegherea oraşului.
La 28 februarie 1892, Primăria a primit clădirea pentru receptie, sprobind calitatea execuţiei. Un singur fapt nu era in concordanta cu planurile facute: faptul că Uzina de Apă nu primise noile pompe, cu capacitate sporită, care să poată ridica apa la înălţimea rezervorului. Pentru acest motiv, la 22 aprilie 1892, Primăria a cedat Companiei de Pompieri întreaga clădire. Parterul a fost amenajat pentru trăsurile de incendiu şi caii acestora. Etajul 1 a devenit cazarma soldaţilor iar etajul 2 a fost destinat pentru comandant. Asa cum a fost proiectat supravegherea oraşului de la înălţimea turnului s-a făcut până în anul 1910.
Foișorul de Foc a fost folosit de către pompieri până în 1935, când și-a pierdut rolul, întrucât în București se ridicau tot mai multe clădiri înalte, iar introducerea telefoniei făcea inutilă existența unui turn de veghe.
Nu putine sunt legendele care inconjoara acest loc. Una dintre poveştile care bântuie acest loc este cea a unui pompier care a murit aici în urmă cu 105 ani. Potrivit legendelor, el a avut parte de un sfârşit ironic, mai exact prin combustie spontană.
O altă legendă care este legată de Foişorul de Foc este cea a unei femei, care era convinsă că soţul ei, pompier fiind, o înşela chiar în clădire cu o spălătoreasă. Astfel că, ea a venit să-şi prindă soţul în fapt, dar din nefericire a căzut de la etajul doi şi şi-a rupt gâtul. Legenda spune că de atunci femeia bântuie Foişorul ca să găsească dovada infidelităţii soţului.