Sursa: Centrul Național de informare turistică Rădăuți
Fabrica de spirt, asa cum este cunoscuta de catre localnici, este considerata ca fiind cea mai veche fabrica din Municipiul Radauti, cu o traditie in domeniu de peste 200 de ani. Aceasta era cunoscuta drept ,,Fabrica de bere, spirt si lichior a lui S. Rudich’’. Calitatea exceptionala a lichiorului care era produs la fabrica din Radauti a fost atat de apreciata de client incat a ajuns la urechile nobililor vienezi, iar fabrica a devenit furnizor al Curtii Imperiale.
Fabrica a fost initial una de bere, construită pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea si era prima unitate de sine stătătoare din Bucovina, realizată prin subvenţia Administraţiei Domeniului Fondului Bisericesc. La mijlocul secolului următor, lângă fabrica de bere s-a construit o fabrică de spirt, iar în anul 1881, acestea au fost cumpărate de familia Rudich, care s-a implicat din plin în modernizarea lor. Tot în acea perioada s-a ridicat o clădire administrativă, s-a adus tehnologie la cerinţele vremurilor şi au fost angajaţi maiştri specializaţi la Viena.
Berea produsă la Rădăuţi ajunsese să fie cunoscută în tot Imperiul Austro-Ungar. Dar în afară de bere, la Rădăuţi s-a mai înfiinţat şi o fabrică de lichioruri. Vestea calităţii excepţionale a lichiorurilor de Rădăuţi a ajuns la urechile nobililor vienezi, fabrica devenind furnizor important al Curţii Imperiale. Prestigiul firmei era demonstrat şi de faptul că fabrica deţinea vagoane izoterme şi cisterne speciale, astfel berea, spirtul şi băuturile alcoolice ajungeau la Viena sau Paris la fel de proaspete ca şi cum atunci ar fi ieşit din alambicuri. Se fabricau la acea vreme produse tradiţionale, unele unicat, cum era kidis (lichior de cireşe amare şi dulci în amestec cu vişine, după o reţetă astăzi pierdută), lichior de mentă, lichior de cafea, Taffel, o băutură celebră, deţinătoare a nenumărate medalii internaţionale, dar şi o bere excelentă care concura oricând cu produsele similare fabricate la acea vreme în Europa.
Al Doilea Război Mondial a însemnat şi prima lovitură grea dată fabricii. În 1944, ruşii au demontat toate instalaţiile şi le-au dus, drept captură de război, în Uniunea Sovietică. Au rămas doar clădirile. Patronul, ultimul membru al familiei Rudich, se refugiase în Elveţia, iar în 1949 statul român l-a despăgubit pentru averea din ţară.
Începând din 1954, fabrica de spirt, bere şi amidon de la Rădăuţi a reînviat. S-au adus utilaje de la diferite distilerii din ţară şi s-a reluat producţia de spirt. În anul 1970, fosta fabrică de bere a fost reorganizată tot ca fabrică de spirt. Alcoolul de Rădăuţi, cunoscut pentru calitatea sa, era produs în special din cereale, dar şi din cartofi. În acest fel, unitatea economică de la Rădăuţi a traversat două secole.
Întreprinderea, rebotezată după anul 1990 SAB SA Rădăuţi, a fost privatizată prin metoda MEBO. Printr-un program de investiţii, realizat în anii 1998-1999, s-a achiziţionat o linie de îmbuteliere care a transformat SAB dintr-un simplu producător de alcool într-un producător de băuturi alcoolice. Atunci, SAB SA Rădăuţi producea 18 sortimente de băuturi alcoolice: afinată, vodcă, vişinată, brandy, bitter, dry gin, lichioruri, rom etc. Directorul Lăcrămioara Loghin considera că relansarea producţiei de băuturi alcoolice a însemnat de fapt relansarea societăţii. În 2002, la SAB SA Rădăuţi lucrau 115 angajaţi, iar cifra de afaceri a firmei pe primele nouă luni ale acelui an a fost de 108 miliarde de lei vechi, profitul brut atingând 21 de miliarde de lei vechi. În acelaşi timp, unitatea era un contribuabil semnificativ la bugetul statului. Tot în primele nouă luni ale anului 2002, SAB a virat 50 de miliarde de lei vechi la buget – accize, TVA şi impozit pe profit. Rezultatele nu au întârziat să apară. Într-un singur an, cota de piaţă a băuturilor Saber, produse de firma SAB, a crescut de zece ori. Ulterior, după anul 2004, acţionar majoritar la fabrica rădăuţeană a devenit Alexandrion Group, care a folosit spirtul de la Rădăuţi la producerea mai multor băuturi apreciate pe piaţa de profil, tocmai datorită calităţii acestuia. Însă noul proprietar a luat o decizie surprinzătoare, aceea de a disponibiliza salariatii si a introduce fabrica intr-un fel de conservare daunatoare economiei locale si istoriei locului.
