Expoziția Ev Mediu. Tortură și Execuție – Municipiul Hunedoara

Content
Gallery
Reviews

Sursa: Personalul expoziției

Expoziția oferă publicului ocazia de a face un parcurs istoric provocator și incitant, dezvăluind tehnici și instrumente de tortură printr-o manieră inedită.

În Evul mediu tortura a fost considerată o modalitate de a extrage confesiuni, de a pedepsi infractorii și de a executa o sentință. Unele metode au fost considerabil mai dure decât altele. Tortura a fost considerată esențială, deoarece se mergea pe principiul ,, mai bine ar fi ca o sută de oameni nevinovați să moară decât ca un eretic să fie liber”.

Perioada de timp în care un deținut putea fi torturat a variat între o oră până la 6 ore. Au existat numeroase metode de tortură cu ajutorul diferitelor instrumente de tortură practicate în perioada medievală, care includeau unele din următoarele: extragerea unghiilor/dinților, bătaia, orbirea, fierberea, flagelarea și biciuirea, jupuirea, arderea, mutilarea genitală, înfometarea, dislocarea membrelor și spargerea oaselor, castrarea, sufocarea, desfigurarea, înnecarea. A existat chiar și o tortură care a folosit gâdilarea ca metodă de a provoca suferință. Alte metode au inclus comprimarea membrelor prin instrumente speciale sau frânghii sau injectarea apei, oțetului sau uleiului în corpul acuzatului.

Expoziția  prezentă toate acestea printr-o scenografie a spațiului foarte bine gândită și mai ales prin reproducerea fidelă a instrumentelor prezentate. Specială în această expoziție este redarea atmosferei unei camere de tortură și a omului – încercarea de a-l surprinde în momente autentice va transpune vizitatorul într-o altă lume, într-o altă epocă.

Surpriza oferită de organizatori o reprezintă reconstituirea unei ghilotine și amplasarea acesteia în curtea muzeului, cu acces deschis către public. Camera de tortură a fost concepută special pentru a produce teamă. De obicei, a fost construită la subsol și luminată slab. În fața camerei aștepta torționarul cu fața acoperită și purtând o glugă neagră. Mai întâi, torționarii băgau spaima în ,,eretic”, descriindu-i de-a fir a păr supliciile la care erau expuși cei de o credință cu el. După care se trecea la practică. Instrumentele de tortură au fost în mod regulat binecuvântate și stropite cu apă sfințită.

Lasă un comentariu