Sursa:Călător prin România
Edificiul roman cu mozaic este situat in imediata vecinatate a Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie si a fost descoperit in anul 1959, in timpul unor lucrari edilitare desfasurate in Piata Ovidiu.
Cercetarile ulterioare descoperirii atesta ca monumentul a fost construit in secolul al IV-lea si extins treptat pana in jurul secolului al VI-lea, atunci cand a incetat sa mai functioneze. In vremurile sale de glorie edificiul reprezenta cea mai mare constructie de acest gen din intregul Imperiu Roman si servea ca punct de legatura intre port si orasul antic, fiind locul in care se desfasurau activitatile de comert si depozitare a marfurilor. La origini, constructia se intindea pe trei din cele patru terase ale falezei portului tomitan.
Prima terasa era situata la nivelul actual al Pietei Ovidiu si facea legatura cu una din pietele publice ale orasului antic. Cateva magazii si impresionanta sala cu pavimentul de mozaic ocupau urmatoarea terasa a edificiului. Sala cu mozaic reprezenta locul efectiv de intalnire al negustorilor si oficialitatilor vremii. Ultima terasa era situata la nivelul cheiurilor portului antic si cuprindea inca o serie de magazii boltite, acoperite astazi de calcare. Edificiul era prevazut cu un sistem de scurgere a apelor pluviale, inca functional. Odata cu decaderea cetatii Tomis, in sec. VI, edificiul nu a mai fost intretinut si s-a degradat. Cu toate acestea, fiind realizat din materiale de buna calitate, pardoseala de mozaic s-a conservat foarte bine.
In prezent, din suprafata totala de 2000 de metri patrati a pavimentul cu mozaic se mai pastreaza doar o portiune de aproximativ 850 de metri patrati. Podeaua incaperii este de o frumusete unica si este formata din doua parti distincte: un chenar care inconjoara sala si care cuprinde motive geometrice si vegetale si mozaicul propriu-zis, alcatuit din pietricele de diferite culori: alb, rosu, negru, verde, galben. Amenajarile muzeistice adapostesc colectii de marfuri gasite in magaziile edificiului: ancore, lingouri, greutati, amfore cu vopsele si rasini, statuete, colectii de opaite, placaje de marmura, mozaic policrom, capete de pilastru.
Accesul către următoarele două terase era făcut cu ajutorul unor trepte masive de calcar. Al doilea nivel era asemănător primului. Avea tot unsprezece încăperi boltite, înalte de 8 m, largi de 6 m şi lungi de 11 m, prevăzute cu intrări masive şi praguri lucrate din calcar alb, folosite în acelaşi scop ca şi primele (în urma cercetării arheologige au fost recuperate 120 de amfore întregi sau fisurate, încărcate cu diferite substanţe).
Configuraţia celui de-al treilea nivel este total diferită de a celorlalte două. Aici avem de-a face cu o sală imensă (101 m lungime, 21,45 m lăţime), necompartimentată şi somptuoasă, pardosită cu peste 2.000 m² de mozaic policrom. Decorul ei este luxos, iar tribuna improvizată pe latura sa nord-estică arată că avea o destinaţie ce servea scopurilor comerciale ale portului, locul unde se întâlneau negustorii şi transportatorii, unde se negociau afaceri şi se fixau preţurile produselor. În antichitate era acoperită probabil cu o imensă boltă sprijinită de stâlpi. Din această sală astăzi se mai păstrează o parte din peretele lung şi unul dintre pereţii laterali.
Primul, conservat pe o lungime de 65 m cu înălţimea maximă de 5,40 m (aceasta se păstrează doar în capătul de sud şi coboară treptat spre nord, până la nivelul fundaţiei), prezintă o succesiune ritmică de pilaştri încastraţi în el. Se pare că au existat cincisprezece astfel de pilaştri care delimitau paisprezece câmpuri. Pereţii erau placaţi cu marmură, iar pilonii aveau la partea superioară plăci de marmură care imitau forma şi decorul unor capiteluri. Motivele de decor ale acestora erau predominant vegetale. Peretele era străpuns de o intrare dinspre actuala piaţă Ovidiu, închisă ulterior şi folosită ca nişă, în care era expus probabil bustul unui împărat (între fragmentele sculpturale descoperite aici se afla şi bustul lui Constantin cel Mare). Altă particularitate a sălii o formează cele câteva trepte care alcătuiau mica platformă ataşată aceluiaşi perete şi acoperită de asemenea cu marmură. Era folosită probabil pe post de tribună pentru licitaţiile de mărfuri care se desfăşurau aici.
Covorul cu mozaic se întindea pe toată suprafaţa sălii. Porţiunea care era aşezată pe terasa tăiată în faleză s-a păstrat cel mai bine, iar partea care se situa deasupra celor unsprezece încăperi din nivelul inferior s-a prăbuşit odată cu bolţile acestora prinzând dedesubt mărfurile care se aflau depozitate acolo. O parte din bucăţile prăbuşite au putut fi recuperate. Pavimentul se păstrează, deci, pe o lungime de 49,80 m şi o lăţime maximă de 16,60 m, acoperind o suprafaţă de aproximativ 800 m². Tesserele care îl compun au dimensiuni variabile, în funcţie de mărimea şi detaliile motivelor reprezentate. Măsoară 2 – 3 cm în chenar şi 1 – 2 cm în porţiunea centrală. Materialele folosite sunt marmura şi piatra naturală de culori diferite: alb, roşu, verde-albăstrui, negru, crem. Acestea sunt dispuse pe rânduri drepte, mai ales în chenar şi în linii şerpuite în cazul motivelor mai complexe. Sunt aşezate pe un pat de mortar din var amestecat cu multă cărămidă pisată.