Sursa: Primăria Municipiului Vulcan (test) și Doi Hoinari (foto)
Unul dintre cele mai frumoase trasee de pe lângă Municipiul Vulcan este reprezentat de drumul lupilor. Acesta este un traseu potrivit pentru cei care doresc o plimbare liniștită prin natură, atât pe jos, cât și cu bicicleta.
Drumul are aproximativ 6.5 kilometrii și este marcat cu o floare verde. Motivul pentru care acest drum a fost atribuit lupilor ne este necunoscut, însă putem crede că s-a transmis din generație în generație, iar în trecut haite de lupi veneau să bea apă la cascadele din zonă.
Drumul este presărat cu cascade, cu văi stâncoase și cu izvorul Morișoara. Turiștii au impresia ca se află în povestea lui J.R.R. Tolkien – Stăpânul Inelelor- deoarece în zona pârâului Morișoara există anumite stânci care au forma fețelor unor elfi care veghează drumul trecătorilor.