Sursa: Primăria Lupeni
Drumul Crucii reprezinta o procesiune care are loc in Vinerea Mare si care se desfasoara, incepand cu anul 2000, pe traseul Lupeni-Straja si marcheaza 14 locuri in care credinciosii se opresc pentru a se ruga. Spre bucuria şi mândria localnicilor, unul dintre putinele locuri de pe Pamant in care exista un Drum al Crucii, este chiar in Valea Jiului, la Lupeni.
Drumul Crucii porneste de la Lupeni, de la Cimitirul Eroilor, unde se tine o slujba. Crucea din lemn, sculptată cu o deosebită măiestrie artistică, are dimensiunile celei care, cu peste două milenii în urmă, a fost purtată de către Iisus Hristos.
Primul popas se face la Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae”, unde se citeşte Sfânta Liturghie. Apoi, mulţimea de credincioşi, indiferent de condiţiile atmosferice, formează o coloană impresionantă, pornind în urma crucii.
La fiecare popas, lângă cele 14 troiţe (basoreliefuri care reprezintă scenele opririlor făcute de Iisus Hristos în drumul sau către muntele Golgota), călugării şi preoţii prezenţi la procesiune, alături de un cor bisericesc, citesc şi intonează din Cartea Sfântă. Momentul culminant al procesiunii, după un drum de peste 8 km, este la capătul traseului, sus la munte, unde este montată crucea de metal care veghează asupra Lupeniului de pe înălţimile muntelui Straja. Aici este cel de-al 12-lea popas, simbolizând „suferinţa pe Cruce”.
Următorul moment – când se coboară lângă un monument sculptat, reprezentând „luarea de pe Cruce” – este penultimul popas, înaintea intrării în schit, care simbolizează popasul al 14-lea – „punerea în mormânt”. Slujba din interiorul schitului marchează finalul procesiunii.
Timp de un an, crucea va rămâne în interiorul schitului, fiind martora tuturor ceremoniilor religioase ce au loc în acest lăcaş.