Sursa: Călător prin Romania, Savuleasca
Staţiunea Sărata Monteoru este menţionată în actele de cancelarie emise de Vlad Călugărul, domnul Tării Româneşti, în perioada 1482-1496 drept o mică aşezare intitulată ,,Sărata”. Un al doilea document apare pe 27 mai 1510 in Hristovul domnitorului Vlad cel Tânăr, în care numeşte acest loc ,, locuinţa de la câmp, de la Sărata”. În anul 1707, Constantin Brâncoveanu, în drum spre Mănăstirea Râmnicului (ctitorie a unchiului sau, Mihail Cantacuzino), poposește la moşia din Sărata, unde avea case cu belvedere si ,,două pivmuţe de piatră”. Una dintre acestea mai există şi astăzi.
Dezvoltarea stațiunii începe să prindă contur în anul 1840, mai exact cu apariția unui grec ce avea să schimbe imaginea micului sat, în ceea ce este astăzi. Acest grec era Grigore C. Constantinescu (Monteoru). Deoarece sub stațiune existau și bazine de apă sărată, de nămol și petrol, aici ia ființă cea mai veche exploatare petrolieră din județul Buzău, considerată ca fiind prima instalație petrolieră mecanică până în acel moment. În anul 1864 Grigore Constantinescu cumpără mare parte din puțurile de păcura. În 1870-1871 acesta ridică și gara Monteoru, adoptând acest nume și pentru familia sa. Bineînțeles că actele sale de binefacere nu se termină aici. Începând cu anul 1871 acesta ridică prima fabrică de ulei mineral din țară (în prezent aceasta nu mai este), iar în 1876 construiește biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului, care se regăsește în vecinatatea conacului și în care se slujește și astăzi.
Istoria conacului începe în 1888, atunci când Monteoru construiește clădirea, parcul dendrologic, școala de fete și băieți și primăria. Conacul este compus din parter și etaj. La parter se găsește casa scării, un salon, un hol, trei dormitoare, o toaletă, o cameră de serviciu care era destinată servitorilor, sufrageria, bucătăria și o sală mare cu luminator. Partea de sus a casei este împărțită în șase camere și o sală mare. Toate anexele, palatul și celelalte proprietăți pe care Monteoru le are în București și Pogoanele au fost construite și împrejmuite cu blocuri de calcar fasonat.
Din anul 1946 și până în anul 1947 conacul intră în posesia comuniștilor care înființează aici un sanatoriu. După căderea regimului, conacul devine un loc pentru copiii care veneau in taberele școlare. Ulterios, acesta a fost închis deoarece este într-o strare înaintată de degradare. Este foarte important de amintit și ziua în care Monteoru a murit, respectiv 30 decembrie 1898. Acesta a fost supranumit ,, vrăjitorul” care a transformat sălbatica vale de odinioară într-un mic paradis, fiind asemănată cu mici stațiuni din Elveția și Austria. Pe lângă acest titlu, el a fost unul dintre cei mai mari patrioți români și un adevărat filantrop.
Deși conacul nu poate fi vizitat, se poate observa de la porțile acestuia splendoarea care a fost cândva.
