Conacul Callimachi-Văcăreşti – Măneşti

Content
Gallery
Reviews

Sursa: Adevarul.ro (text+foto)

Moşia Măneşti a aparţinut familiei boiereşti a Măneştilor începând cu secolul al XVII-lea. La mijlocul secolului al XIX-lea, pe moşie exista un alt conac, vechi de aproape două secole, care îi apaţinea lui Dumitru Mănescu-Filitti şi soţiei sale, Elena Arsachi. În 1863, fiica lor, Maria Mănescu-Filitti s-a căsătorit cu Theodor C. Văcărescu (17 aprilie 1842 – 2/15 aprilie 1914), general, diplomat, istoric şi om politic. Acesta a fost mareşal al lui Carol I în perioada 1873-1881, perioadă în care a supravegheat lucrările de construcţie de la Castelul Peleş din Sinaia. Impresionat de reşedinţa regală, a luat decizia de a construi la Măneşti un conac al cărui model este chiar Peleşul şi care a fost proiectat de arhitectul francez Paul Gottereau. Lucrările au început, după cum glăsuieşte pisania montată deasupra intrării principale, în 1882 şi au durat zece ani.

Vechiul conac a fost demolat şi pe locul lui s-a ridicat din temelii noul castel. A fost cruţat doar „beciul”, o pivniţă uriaşă cu pereţii de cărămidă şi acoperită cu o boltă puternică, care a fost consolidată şi deasupra căreia a fost construit parterul şi un etaj înalt. Castelul avea un pridvor frumos, al cărui acoperiş era susţinut de două coloane zvelte de lemn şi de tot atâtea capiteluri de zidărie, fin ornamentate, un salon somptuos şi o sufragerie vastă ale cărei ferestre mari răspundeau spre vest, spre parc. Din salon pornea o scara largă, din marmură albă, care urca spre etaj, îndoindu-se în unghiuri largi, cu o balustradă frumos traforată din acelaşi material şi cu mici piese de sculptură montate la colţuri. La etaj, un mare şi elegant hol decomanda mai multe dormitoare, camere de oaspeţi, budoare, coridoare, camere de toaletă.

La finalul a zece ani de eforturi ale unor meşteri şi artişti români şi străini (arhitectul vienez Wilhelm Doderer, sculptorul Stohr, decoratorul R. Ziegler şi pictorul Nicolae Vermont), conacul era deosebit de frumos. Un palat conceput pe orizontală, cu etajul mai înalt şi mai impozant decât parterul, cu faţadele albe contrastând cu maroul închis al lemnăriei şi cenuşiul pietrei cioplite.

Maria Văcărescu, soţia mareşalului, s-a ocupat de finisarea şi mobilarea Castelului cu valoroase plafoanele casetate, sobe străine din faianţă şi caolin, vitralii executate de P. Ziegler, acelaşi artist care s-a ocupat de cele de la Peleş (reprezentând scene cu doamnele Chiajna şi Necsuţa din familia boierilor Maneşti), mobilier de import, modern, dar şi de stil, covoare, candelabre, tablouri, ceramică, statuete etc. Pereţii erau tapetaţi cu piele sau mătase şi picturi murale, iar în unele încăperi existau fresce şi stucaturi de mare rafinament şi şeminee deosebite cu cahle ornamentale. Aproape toate au pierit în incendiul din 1974.
Conacul din Măneşti adăpostea şi una din cele mai valoroase biblioteci private din acea vreme, cuprinzând rarităţi bibliofile adunate de generalul Theodor Văcărescu, un pasionat de cărţi, documente şi epistole valoroase. Castelul de la Măneşti era înconjurat si de un parc frumos cu copaci de diferite specii. La rândul său, acesta era înconjurat de un gard din cărămidă şi avea două intrări monumentale, una care ducea printr-o alee străjuită de copaci falnici, direct la conac, alta în curtea interioară formată din corpurile secundare. Pe domeniu mai erau un un heleşteu plin de peşte, câteva alei care şerpuiau în stilul romantismului englez către o grotă (artificială), un chioşc în care familia şi oaspeţii se adunau, în serile de vară. În parcul conacului, generalul a amenajat un bazin cu o fântână arteziană, lângă care erau mai multe statui, dintre care una îl reprezenta pe Ienăchiţă Văcărescu, bustul aflându-se acum la Muzeul Scriitorilor Târgovişteni, din Târgovişte. Tot în 1892, pe domeniu a început construcţia unei biserici, în picioare şi astăzi.

Cei doi soţi au avut un copil, un băiat, Radu Văcărescu, care s-a căsătorit de tânăr cu Maria Cazotti. Şi el a fost foarte legat de Măneşti şi, cu învoirea părinţilor, extinde castelul pentru a avea o locuinţă proprie, alături de cea a părinţilor, fără a altera cu nimic aspectul general. Radu Văcărescu a construit un alt corp absolut identic cu cel existent, spre nord-est şi, între ele, cu rol de axă de simetrie, un mic corp încununat cu un turn. Frumoasa moşie cu toate acareturile i-au revenit unei nepoate a lui Theodor Văcărescu, născută în 1892, Ana Maria Văcărescu, care a crescut la Măneşti şi care, în 1911, se căsătoreşte cu Jean Callimachi. Nunta are loc la conac, iar domeniul trece în posesia familiei Callimachi. La evenimentul fastuos participă printre alţii prinţul George Valentin Bibescu, Martha Bibescu, prinţul Alexandru Callimachi şi soţia sa Maria, George Grigore (Nababul) Cantacuzino, Ioan Lahovary, Alexandru Marghiloman, Nicolae Filipescu, Luca Elefterescu, Henri Catargi. Fotograf la această nuntă a fost Klingsberg, fotograful Curţii Regale.

Rucsandra Callimachi, penultima proprietară a conacului. Copilul din braţe, cel căruia îi aparţine poza, este Adrian Popescu, fiul primului preot care a făcut o casă parohială pe domeniu. FOTO din 1932 – monografia comunei Măneşti După 1944, Rucsandra Zenaida (Pussy) Callimachi, fiica celor doi, lasă moştenire principesei Elisabeta castelul de la Măneşti cu speranţa că aceasta va putea, prin intermediul Casei Regale, să ajute la păstrarea domeniului. În perioada ulterioară, este vizitat de regele Mihai I al României cu ocazia partidelor de vânătoare organizate aici.

În 1974, la castel se filmează Roşcovanul (1976) de Francisc Munteanu. În film, locaţia este o casă de corecţie pentru copii care au săvârşit infracţiuni. Se pot observa interioare decorate, sobe, etajul precum şi câteva secvenţe din podul construcţiei. Distrugerile provocate în timpul filmărilor sunt consemnate. Tot în 1974, un incendiu devastează podul construcţiei, neputând fi stins la timp.

Ulterior, pe când se efectuau lucrări de reparaţie la acoperişul conacului, din neglijenţa muncitorilor, a izbucnit un alt incendiu care a distrus toate decoraţiile interioare şi exterioare ale clădirii. A urmat cutremurul din 1977, care a şubrezit structura de rezistenţă, o bună parte a castelului fiind abandonată.

Un comentariu la „Conacul Callimachi-Văcăreşti – Măneşti”

Lasă un comentariu