Sursa: Călător prin România
Lângă Farul genovez a fost ridicat, de către compania engleză Danube and Black Sea Railway Co. Limited, cunoscută pentru construcţia căii ferate Constanţa – Cernavodă, impunătorul Hotel Terminus.
Compania britanica era condusă de John Trevor Barkleay si hotelul a fost realizat după planurile arhitectului Alexandru Orascu, arhitect cu studii la Berlin, Munchen şi Paris, în stil neoclasic cu frontoane, capiteluri şi statui decorative. Faţada grandioasă cu multe ferestre îi dădea o înfăţişare splendidă. Hotelul dispunea de 90 de camere şi saloane spaţioase cu balcoane. În interior erau amenajate mai multe băi calde şi reci, la fiecare etaj al hotelului. Ulterior, hotelul a fost luminat cu energie electrică.
Construcţia are o fundaţie solidă, fiind ridicat pe o stâncă de 14 metri adâncime, din cărămizi zidite cu mortar. Între anii 1924 – 1927 clădirea a fost supraetajată, iar între anii 1982-1983 a fost restaurată, însă i s-a păstrat stilul neoclasic. În 1931 hotelul a fost desfiinţat, iar clădirea a găzduit Cercul militar Regele Carol I. În primele luni ale anului 1914, clădirea era încă afectată destinaţiei iniţiale, de vreme ce direcţiunea trasmitea, în data de 16 mai, acceptul său privind defilarea trupelor prin curtea hotelului, cu ocazia vizitei la Constanţa a familiilor regală română şi imperială rusă.
În perioada 1925 – 1927, clădirea s-a transformat în cămin ofiţeresc. De altfel, Marina Militară l-a cumpărat tocmai pentru acest scop: hotel militar, organizând aici în 1932 prima expoziţie a unui muzeu al Marinei Române. După 1944, el a fost în continuare cămin ofiţeresc, pentru ca din 1958 să devină sediul unor întreprinderi locale. Din anul 1978, aici funcţionează Comandamentul Marinei Militare, respectiv al Amiralităţii.