Sursa: Primăria Pietroasele
Povestea Tezaurului ,,Cloșca cu puii de aur’’ începe să fie descoperită și cunoscută abia în anul 1837 atunci când, din întâmplare, doi săteni descoperă descoperă unul dintre cele mai mari tezaure descoperite vreodată.
Autoritățile de la acea vreme, care au dus o muncă titanică de recuperare a pieselor din tezaur, au concluzionat că era compus din 26 de piese dintre care doar 12 au mai fost recuperate. Tezaurul este expus în cadrul Muzeului Național de Istorie a României și este compus din: colanul elipsoidal, colanul cu inscripție runică, colanul simplu, patru fibule, patera cu figuri mitologice, două vase poligonale, un vas oenochoe și un taler. Greutatea total[ a tezaurului este de 18,79 kilograme de aur și cuprinde foarte multe pietre prețioase (granate, almandine, turmaline, smaralde, cristale de stâncă, safire și sticlă colorată).
Atribuirea tezaurului și datarea lui s-a făcut prin analiza obiectelor componente, a detaliilor tehnice și stilistice prezente în modul lor de confecționare, precum și din studierea unor izvoare documentare. Punctul de plecare a fost colanul inscripționat cu caractere runice. Runele de pe colan au sugerat de la început atribuirea comorii unui neam de sorginte germanică. Acest colan este cea mai însemnată piesă a comorii, fiindcă este singura care are o inscripție. Din păcate, literele nu sunt evidente și nu se pot descifra ușor. Profesorul german Rudolf Neumeister, a pus tezaurul în conexiune cu momentele importante care s-au derulat în secolul al IV-lea în istoria universală. El a fost cel care a enunțat pentru prima oară teza atribuirii comorii lui Athanaric, conducătorul vizigoților, care a trecut prin teritoriile care compun astăzi România. Ipoteza a fost preluată de Alexandru Odobescu, cel care a făcut o pasiune din cercetarea tezaurului, fapt pentru care a publicat monografia Le Trésor de Pétrossa apărută în perioada 1889 – 1900.
Dacă raportarea la izvoarele documentare și la argumentele de ordin arheologic indică o datare în secolul al IV-lea e.n., analiza stilistică a celor 12 piese care au ajuns în contemporaneitate, spune că stilurile individuale de confecționare ale fiecărui obiect sunt dintre cele mai diverse. Astfel, cele trei colane au analogii ale unor obiecte descoperite încă din epoca bronzului, patera își trage obârșia din caracterele stilistice greco-romane, cele patru fibulele în secolul al IV-lea, talerul are motive specifice din epoca bronzului și chiar din epoca neolitică, toartele late ale vaselor poligonale apărând în secolul I e.n. și forma vasului oenochoe este cunoscută din toreutica romană. Caracterul stilistic care îndreptățește atribuirea comorii popoarelor germanice este capul de pasăre al fibulelor, el este indiciul care ar susține datarea fibulelor pentru secolul al IV-lea, precum și originea lor. Toate fibulele prezintă, pe lângă capul de pasăre sub formă naturalistă, ca și decorul policrom, o fază intermediară dintre modelele scito-sarmate și cele stilizate din ce în ce mai mult din secolul al V-lea și următoarele. Capul de pasăre este considerat a fi un element caracteristic al popoarelor germanice, deoarece aceste triburi au adoptat cu predilecție acest element de la motivele decorative zoomorfe central-asiatice și iraniene. Datarea cu un an exact al confecționării fiecărui obiect nu este posibilă, cum nu este posibilă nici identificarea unor ateliere de făurire a lor, considerându-se că arealul posibil ar fi cel dintre nordul Pontului Euxin și lumea mediteraneană. Pentru a fixa totuși o dată, s-a datat tezaurul în anul 381 în care Athanaric a ajuns la Constantinopol, de altfel, anul în care a și murit.
De-a lungul timpului, tezaurul a trecut și prin evenimente care i-au cauzat noi deteriorări. Așa a fost jaful din 1875 de la Muzeul de Antichități din București aflat în Palatul Universității, unde protagonistul principal a fost Dumitru Pantazescu-Popescu din Titu. Obiectele au fost din nou mutilate, cel mai deteriorat fiind colanul cu inscripție din care s-a pierdut jumătate și textul runic a fost tăiat, jumătate rămânând pe un fragment și restul pe celălalt. Deteriorări s-au produs și la incendiul din anul 1884 ce a avut loc tot la Muzeul de Antichități din Palatul Universității din București. După incendiu, regele Carol I al României a luat decizia restaurării integrale a tezaurului la Berlin. Maestrul bijutier a fost Paul Telge. Acesta a făcut atunci, a doua copie a tezaurului în tehnica galvanoplastiei. Obiectele restaurate și copiile lor au rămas în aceeași stare până astăzi. Pentru a întări structurile de aur deteriorate, Telge a făcut adaosuri de argint și bronz, fapt pentru care tezaurul are astăzi o greutate de 19.755,33 de grame.
Tezaurul de la Pietroasa, numit de români și Cloșca cu pui de aur, a intrat în circuitul muzeal încă din data de 28 martie 1842, zi din care a făcut parte integrantă din exponatele Colegiului Sfântul Sava din București, cele care au stat la baza fondării Muzeului de Antichități Național care era subordonat Eforiei Școalelor din București. Tezaurul a avut câteva participări de mare prestigiu la Expoziția universală de la Paris din anul 1867, Expoziția de la Muzeul South-Kensington din anul 1868, Expoziția universală de la Viena din anul 1873 și Expoziția universală de la Paris din anul 1900.
În condițiile iminentei ocupări a Bucureștiului de către trupele Puterilor Centrale, Guvernul României a hotărât ca Tezaurul României să fie transportat pentru păstrare sigură la Moscova, în timpul Marelui Război. Întreg Tezaurul de la Pietroasa a fost trimis în decembrie 1916 la Moscova pentru păstrare, el făcând parte din Tezaurul României. Tezaurul de la Pietroasa a fost restituit partial {12 piese din totalul de 26} în anul 1956, an în care s-a organizat la București la Muzeul de Artă al Republicii o mare expoziție de prezentare, deschisă de Ziua Republicii – 23 august 1956.