Sursa: Călător prin România
Construirea hotelului Mercur este direct legata de deschiderea Cazinoului. Data fiind dezvoltarea accelerate a Constantei din 1906, tot mai multi inteprinzatori locali considera un moment prielnic pentru a construi si intretine hoteluri luxoase, cu tot confortul, piperate la preţ dar aducătoare de venituri nesperate pentru un oraş lipsit de importanţă atâta amar de vreme. Cum hotelul „Palace” nu putea suplini cererile, în colţul sud-estic al pieţii Ovidiu administraţia locală a decis ridicarea unui stabiliment de lux, care va purta numele „Mercur”.
Autorizatia de constructie a fost eliberata de catre Primaria Constanta pentru Stefan Hagi Tudorache, representant al Societatii Cooperative ,,Mercur’’, pe 12 iunie 1913, in acelasi timp cu razboiul din Balcani care nu a iertat nici Romania. În vara aceasta cu război şi pace, în piaţa Ovidiu începeau măsurătorile iar arhitectul N. Michaescu gândea un imobil cu subsol, demisol, parter şi trei etaje, cu toate facilităţile moderne ale epocii. Trebuia să fie cel mai elegant stabiliment turistic din Balcani, mai ales că, acum, România devenise o forţă redutabilă, militară şi diplomatică în regiune. Noua construcţie era adaptată falezei abrupte şi înalte a oraşului şi se prelungea înspre partea nordică, această aripă funcţionând ca un parapet împotriva vântului pentru întreaga faţadă. Structura de rezistenţă era din beton armat, o altă minune a tehnicii, care la Constanţa mai fusese utilizată foarte recent, când se ridicase marea Moschee Carol I. Faţada clădirii are elemente recognoscibile de stil neo-românesc, bine îmbinat cu un Art Nouveau aproape de final, iar terasele dinspre mare, spaţioase şi aerate, sunt în formă de amfiteatru. Deasupra intrării principale, dinspre piaţă, pe exteriorul clădirii a fost amplasat un bust de piatră al zeului Mercur. Lucrările au durat aproape trei ani şi au fost cumva grăbite de începutul Războiului Mondial, în vara lui 1914. Graniţele au fost închise, staţiunile la modă erau pustii, peste tot în Europa s-au introdus restricţii severe la alimente şi alcool iar regulamentele straşnice interziceau activităţile celor mai multe dintre restaurante şi localuri de noapte. Aici, însă, în România şi la malul Mării Negre, era un alt timp.
In ziua deschiderii sezonului estival, de 1 mai 1916, puteau fi închiriate deja camere la noul hotel sau, dacă existau ceva bani în portofelul, turistul putea opta pentru restaurantul de la parter. Războiul mondial începuse de doi ani dar litoralul dobrogean, şi Constanţa, fuseseră scutite de ororile morţii şi ale lipsurilor. Acest prim sezon estival al hotelului „Mercur” va fi primul şi ultimul: câteva săptămâni după aceea, de Sf. Maria, trupele române treceau Carpaţii iar rezervările făcute cu multe săptămâni înainte au fost lăsate baltă. În august 1916, lună plină pentru vacanţa la mare, hotelul „Mercur”, la fel ca întreaga Constanţă, au rămas pustii şi înfrigurate după ştirile cele mai proaspete de pe front. La sfârşitul toamnei, în piaţa Ovidiu defilau deja trupele germane şi bulgare.
Antrepriza hotelului a luat toate măsurile ca pe lângă confortul modern, serviciul să fie la înălţime prin angajarea unui personal ales şi specializat” lăuda în paginile de publicitate, plătită şi atunci, o gazetă locală. Mirosea a război peste tot dar, cu câteva săptămâni înainte de deschiderea oficială a lui „Mercur”, piaţa fusese închisă pentru ca mijloacele de transport- autocamioane şi căruţe- să descarce mobilierul, vesela fină, lenjeria, utilajele de bucătărie, obiectele decorative ale imobilului. O orchestră, compusă din zece muzicanţi cu studii, asigura zilnic concerte diverse, de la orele după amiezii şi până târziu, în creierii nopţii. O sală de lectură asigura aprovizionarea cu gazete din toată Europa, un lucru ieşit din comun într-un continent aflat în război şi cu serviciile poştale întrerupte. Ba, în plus, un medic special angajat dădea consultaţii tuturor acelora care simţeau pe propria piele, prea arsă brusc, efectele soarelui marin şi ale curelor prelungite marine. Căci, pe vremea aceea, sportul în general, şi cele nautice în special, erau necunoscute turiştilor români.
La parter, o berărie, cu mese afară, pentru a privi spre forfota paşnică a pieţii şi spre statuia lui Ovidius, o cofetărie cu produse din cele mai savuroase şi un restaurant de lux, cu bucătărie asigurată de un fost angajat al Reginei Elisabeta a României, Alfredo de Lordo, dădeau ţinută noului hotel. Ţineţi cont că aceste plăceri culinare ale vremurilor obişnuite, de pace, le regăseai pe terasele spre mare ale hotelului „Mercur”, în sunetul muzicii de orchestră, când întreaga Europă se măcelărea în tranşee, de mai bine de doi ani.
Abia în 1927 clădirea este reabilitată în întregime şi repusă în funcţiune. De data aceasta, „Mercur” nu va mai adăposti orchestre şi vacanţe tihnite ci va deveni sediu principal al celor mai importante bănci şi societăţi financiare din România. „Marmorosch Blank” este prima care deschide seria, urmată apoi, de Bursa de Comerţ şi de Banca Industriilor şi Meseriilor Dobrogene. Naţionalizat în 1948, fostul hotel „Mercur” a devenit sediu al Băncii Naţionale a României până în zilele noastre.
