Sursa: Călător prin România și Historia.ro
Cercul Militar National reprezinta una din cele mai vechi institutii militare romanesti, infiintata la 15 decembrie 1876. Beneficiarul lucrării a fost Cercul militar al ofițerilor din garnizoana București, organizație a ofițerilor români. Fondurile necesare au fost adunate din donații, subscripții și cotizații ale ofițerilor (circa 80%), precum și din subvenții de stat și împrumuturi rambursabile.
Cladirea pe care azi este cladirea Cercului Militar National se afla pe un teren mlastinos care a fost dobandit intre 1897-1989, dar din cauza fondurilor insuficiente, s-a intarziat demararea constructiei. Inainte ca terenul sa fie predat pentru constructia Cercului Militar National, pe acesta se afla Manastirea Sarindar.
Lucrarile efective au inceput in anul 1911, la initiative ministrului de Razboi de la acea vreme, Nicolae Filipescu. La constructia cladirii si-au pus amprenta multe personalitati, de la arhitecti, pana la sculptori. O parte dintre acestia sunt: Dimitrie Maimarolu, Victor G. Stephanescu, Ernest Doneaud, Ion Schmidt Faur, Elie Radu si Anghel Saligny.
Proiectul palatului a fost realizat de catre arhitectii Dimitrie Maimarolu, Victor G. Stephanescu si Ernest Doneaud. Arhitectul Dimitrie Maimarolu a proiectat Palatul Cercului Militar, ținând cont de preferinţele epocii – stilul neoclasicismului eclectic, foarte răspândit în Europa artistică din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi de la începutul secolului al XX-lea. Este vorba de o sinteză armonioasă între elementele preluate din arhitectura clasica a antichităţii, a Renaşterii târzii şi a neoclasicismului, sinteză la care a apelat îndeosebi şcoala franceză de arhitectură. În plus, la proiectul Palatului, arhitectul român a lucrat cu arhitectul Ernest Doneaud, care s-a ocupat de partea ornamentală, decorativă a interioarelor palatului. Din cauza problemelor cu solul umed, nisipos si mlastinos, intervin Elie Radu si Anghel Saligny care adopta solutia unei fundatii pe piloni de stejar, infipti in terenul de sub mlastina. Vulturii plasati pe panoul institutiei, au fost executate de sculptorul Ion Schmidt Faur.
Construcția a fost terminată la roșu în primăvara anului 1916, însă intrarea României în Primul Război Mondial, în vara aceluiași an a împiedicat finalizarea lucrărilor. Catastrofa militară din toamna anului 1916 a condus la ocuparea Bucureștiului de către trupele Puterilor Centrale. O parte din valorile Cercului Militar Național au fost evacuate la Iași. Palatul, rămas neterminat, a fost inaugurat de inamic, autoritățile de ocupație folosindu-l fie ca închisoare pentru militarii români și notabilitățile orașului, fie ca principal post de pază și siguranță. Pentru bucureșteni, prezența forțelor adversarului în edificiul ce s-a dorit a fi Palatul Cercului Militar a însemnat, timp de doi ani, expresia ocupației străine asupra Capitalei și a țării.
Cercul Militar și-a reluat activitatea după război, însă dificultățile financiare au făcut ca finalizarea palatului să fie întârziată. În cele din urmă, Palatul Cercului Militar Național a fost inaugurat oficial la la 4 februarie 1923, în prezența regelui Ferdinand și a reginei Maria. În perioada interbelică, Palatul Cercului Militar Național a devenit un reper cultural al Capitalei. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, clădirea a scăpat fără mari distrugeri, atât în urma marelui cutremur din 10 noiembrie 1940, când s-a prăbușit blocul Carlton, cea mai înaltă clădire din Bucureștiul interbelic, da mai ales în urma bombardamentelor aeriene aliate din primăvara și vara anului 1944 și a celor germane din zilele de 24-27 august același an.
La începutul anilor ‘90, în Palatul Cercului Militar Național a fost deschisă o discoteca „Vox Maris”, care a funcționat până în 1995, când conducerea Cercului Militar Naţional a decis să o evacueze și să transforme spațiul folosit de aceasta în galerie permanentă de expoziții, sub denumirea „Galeria Artelor”. De la acea dată, marea sală de expoziții a Palatului Cercului Militar Naţional a intrat în circuitul simezelor bucureștene, găzduind până în prezent nenumărate expoziții și evenimente artistice.
Palatul cuprinde o frumoasa scara de onoare interioara si mai multe sali, care si-au luat numele de la motivele cu care sunt impodobite. Printre cele mai importante sali, amintim: Sala Maura, Sala Bizantina, Sala Gotica, Sala Norvegiana si Sala Restaurant.
Scara de onoare, din marmura, în dublă pantă, conducea oaspeții către etajul al doilea și către sălile de recepție. Scările de acest tip nu sunt doar simple elemente de legătură, ci sunt gândite ca parte din regia unui ceremonial. Pe durata parcurgerii sale, vizitatorul are prilejul să vină în contact, treptat, cu ambianța interioarelor, să le admire.
Sala de Marmură a fost destinată de la început celor mai importante evenimente, poate fi socotită astăzi una dintre cele mai reușite realizări ale arhitecturii românești. Ferestrele înalte arcadate de pe latura dinspre Bulevardul Regina Elisabeta își găsesc echilibrul în șirul de coloane înalte care se află pe partea opusă. Motivele decorative sunt de evidentă inspirație antică, cu stilizări și prelucrări în stilul epocii. Săbii, stilete, scuturi, lănci, coifuri, săgeți, Victorii înaripate, zeități ale războiului fac aluzie, toate, la mediul militar.
Sala Maură se află plasată în prelungirea Sălii de Marmură. Ea are pereții îmbrăcați în lambriuri din lemn de calitate, cu motive ornamentale discrete. Plafonul este conceput din casete, decorate cu motive florale stilizate și acoperite cu foiță de aur.
Sala Bizantină își trage numele de la concepția în stil bizantin, la care se adaugă elemente specifice artei tradiționale românești. Sala este dominată de un șir de arcade care susțin un plafon casetat, arcade ce se sprijină la rândul lor pe un șir de coloane înnobilate cu frize din stucatură aurită. În interiorul arcadelor romane, la ultima renovare au fost adăugate fresce murale reprezentând imaginile unor conducători ai României independente și unele momente de referință din Istoria poporului român.
Sala Gotică reprezintă o ambianță arhitecturală gotică, caracterizată prin arcuri frânte în ogive și prin candelabrele simple. Pardoseala este în desen gotic bavarez.
Sala Norvegiană este inspirată din atmosfera specifică Nordului Europei, cu candelabre în forma unor corăbii ale vikingilor, plafon din lemn cu grinzi terminate în console, reprezentând chipuri de animale fantastice, inspirate tot din mitologia scandinavă, dând impresia de vechi interioare nordice.
Restaurantul Armatei și-a desfășurat activitatea, începând din 1951, într-unul dintre cele mai somptuoase saloane ale Palatului Cercului Militar Național. Incinta este formată din separeuri elegante, rotonde mascate de ample draperii de pluș, și balcoane cu feronerie baroc. Avea cica 400 de locuri repartizate în 3 săli.