Sursa: Călător prin România
Cazinoul din Constanța este o clădire istorică si unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale orașului, fiind ridicat în anul 1909 și inaugurat în 15 august 1910. In anul 1912 se fac ultimele retusuri. Costul total era prevazut sa se ridice la 380.000 lei, insa a fost finalizat cu 1.300.000 lei. La inaugurarea Portului Modern in anul 1909, Principele Ferdinand afirma despre constructia proaspat finalizata ca arata ca o ciuperca inflorita, un fel de mausoleu.
Cazinoul se află în centrul istoric al orașului, pe faleza din peninsulă, în vecinătatea bulevardului Regina Elisabeta. În zona în care se ridică astăzi mai fusese, între 1880-1902, o construcție de lemn, o „cazină” cum se numea atunci – loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreare pentru turiști. Aceea a fost construita de unchiul Anei Aslaan, se numea Kursaal si era pozitionat langa Farul Genovez. Dar în iarna anului 1901, o furtună distruge o parte din acoperiș și un perete al fațadei, reliefând instabilitatea construcției. Expertizele propun, și consiliul comunal aprobă la 29 ianuarie 1902 demolarea construcției. În aprilie 1902, primarul Alexandru Belcic decide, printr-un proces verbal, organizarea șantierului în regim propriu pentru demolarea „cazinei” și construirea unui edificiu cu funcții asemănătoare marilor cazinouri europene, care a început în anul 1904.
Inițial, planurile sunt întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, care proiectează o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradițiile artei românești. După terminarea fundațiilor, însă, planurile sunt schimbate, Primăria încredințând modificarea lor unui arhitect de origine franceză (sau elvețiană), Daniel Renard, care renunță la specificul stilului românesc, în favoarea unui stil Art Nouveau sub influența cosmopolită a cazinourilor epocii, în care motivul principal este un fel de demi-rozasă în formă de scoică.
Cazinoul cuprindea o sală de paiantă, cu pereții interiori captușiti cu scânduri vopsite în ulei și ”servea de distracțiune vizitatorilor în sezonul băilor”, putând fi utilizat și pentru ”baluri de binefacere organizate de primărie”, fiind alcătuit dintr-o sală de dans, doua săli de lectură, pentru ziare și reviste, doua săli de jocuri și celebra ”terasă de pe malul mării”. Era împodobit cu drapele și destul de spațios a devenit locul de întalnire al tuturor. Lânga acest prim salon de dans, se preconizează construirea de către Henry Guarracino a unui pavilion în cumunicație cu primul, situat mai jos de nivelul bulevardului. Concepută monumental, fără perspectivă panoramică și fără far, clădirea ar fi urmat să aibă o sală de teatru cu scenă, cabine și loje pe ambele laturi, dar și o sală de bal de aceleași dimensiuni. Înconjurată de o galerie deschisă spre magnifica priveliște, construcția ar fi avut la subsol toate unitățiile necesare. Grandoarea proiectului se diminuează treptat, astfel încat recepția făcută mult mai târziu decât ar fi fost dispus primarul Coiciu să îngăduie, constata existența unei săli de dans cu culoar.
La 21 decembrie 1909, inginerul Elie Radu și arhitecții Ion Mincu si D. Maimarolu sunt solicitați să se deplaseze la Constanța, într-o comisie menită să studieze cazinoul din toate punctele de vedere. Rezultatul inspecției s-a materializat printr-un important document care conține opiniile documentate și bine susținute ale unor personalități de real prestigiu. Observațiile privesc adăugarea de spații: o sală mare pentru restaurant, cu bucătărie și dependințele necesare, restaurant care va fi pus în legatură cu terasa din spatele ușii vitrate, care să nu obtureze perspectiva larg deschisă asupra mării. S-au sugerat și degajarea scării de onoare printr-o arcadă spectaculoasă, adăugarea de intrări, vestiare, toalete, dar și suprimarea de trepte sau ferestre. Lucrări de restaurare și modernizare ale Cazinoului au fost efectuate în anul 1934 de către proiectantul Daniel Renard.
Pentru o buna perioada de timp ii devine tutore Alphonse Heitz, proprietar al restaurantului Cafe de Paris din București și al altor afaceri prospere din stațiunea belgiană Ostende. Pe 4 mai 1911, Cazinoul primește o vizită importantă: regele Carol I și regina Elisabeta. Majestatea Sa, Carmen Sylva, așa cum este cunoscută sub pesudonimul său literar. Tot in aceeasi perioada, Consiliul Comunal i-a aprobat lui Alphonse jocurile de cărți și de noroc. Acesta se obligă să construiască la Constanța un hotel de „prim rang” de minim 250 de camere, hotel Palace. Tot in cadrul cazinoului, una din primele reprezentari de opera ii apartine Carlottei Leria, primadona Operei din Milano, romanca de origine.
In anul 1912 administrarea Cazinoului ajunge la baronul Edgar de Marcay. . Are loc un mare banchet, în care meniul concura cu cel al oricărui restaurant de renume din Paris. Pe scena sa ajung artiști obișnuiți ai scenelor din Paris sau Monte Carlo: Edmee Favart, regina operetei franceze este nelipsită trei ani la rând, până în 1916. Nici Brigitte Regent, rusoaica Miroica sau Andree Barely nu se lasă mai prejos. In anul 1914, pe 1 iunie, Țarul Nicolae al II-lea și Regele Carol urcă în tribuna improvizată din fața sa, când Țarul sosește la Constanța cu vasul imperial Standard. Țarul face și o donație de 10.000 de lei pentru copiii săraci ai Constanței.
Pe 6 octombrie 1916, Cazinoul Comunal, aflat mult prea aproape de port, este bombardat direct și în mod intenționat, deși pe acoperișul său stătea semnul Crucii Roșii. Bomba aruncată de avionul german a trecut prin acoperiș și a explodat în marea infirmerie a Cazinoului. Peste 140 de răniți și-au pierdut viața și peste 50 de pacienți și membri ai personalului medical au fost răniți grav. În urma exploziei, clădirea a luat foc, iar toată lumea a fost evacuată. Cazinoul a fost aproape distrus, daunele sunt uriașe.
Cazinoul a fost restaurat și în anul 1986 de către un colectiv de artiști plastici alcătuit din Sorin Dumitru, Gheorge Firca, Ioan Miturca, Nae Mira, Nicolae Moldoveanu. Au fost executate restaurări de pictură baroc-frescă, stucatură, vitralii. Vitraliile art nouveau din zona scărilor principale, cu o suprafață de 50 de mp, au fost realizate de artistul Ioan Cadar. Lucrările au durat un an. Imediat după Revoluție, edificiul este repartizat Ministerului Culturii (pe atunci condus de Andrei Pleșu) care la sugestia profesorului Mihai C. Băcescu (inspirat de Muzeul Oceanografic din Monaco) propune o atribuire științifică, spre a deveni sediul unui „Institut Oceanografic Român” conform planurilor lui Grigore Antipa (întemeietor al fostului Institut Biooceanografic din Constanța), o nouă instituție de nivel internațional care ar fi grupat Institutul Român de Cercetări Marine, Stațiunea Zoologică Marină creată de Pr. Dr. Ioan Borcea și Complexul Muzeal de Științe ale Naturii dar costul renovării, dezbinarea între instituții și restructurările din guvern pun capăt atât planurilor oceanografilor români, cât și custodiei Ministerului Culturii. După câteva luni, cazinoul revine la funcția anterioară: restaurant și local de distracție. Tot in timpul comunismului, 100 dintre detinutii politici care lucrau la Canalul Dunare-Marea Neagra au fost trimisi sa ia parte la procesul ce se numea ,,recladire’’.
În cazinou au fost turnate, în 2007, câteva scene din filmul Tinerețe fără tinerețe regizat de Francis Ford Coppola și bazat pe nuvela omonimă scrisă de Mircea Eliade.