Castrul Roman – Pietroasele

Content
Gallery
Reviews

Sursa: Primăria Pietroasele

Castrul roman de la Pietroasele este un sit arheologic foarte valoros, mai ales pentru tezaurul care a fost descoperit aici. Unele surse afirmă că ar fi fost construit în secolul IV, în perioada împăratului roman Constantin cel Mare, în contextul în care luptele cu goții erau din ce în ce mai mari și mai frecvente, în cadrul campaniei din anul 332.  În această campanie armata romanǎ, condusă de Constantin al II-lea – fiul împăratului, îi înfrânge pe goți și, ca urmare, ținuturile de la nord de Dunăre reintră pentru o perioadă sub stăpânire romană.

În interiorul castrului a fost cantonată Legiunea a XI-a Claudia de la Durostorum. Castrul era caracterizat de un întreg sistem complex, bine pus la punct, care servea soldaților romani în diferite scopuri – antrenamente, odihnă, distracție, relaxare, apărare.

După cum studiile arheologice au scos la lumină, în cadrul castrului s-au descoperit terme (băi romane), monede și diverse piese arheologice care atestă vechimea acestuia. În situl arheologic din apropiere au fost găsite fragmente de olane romane (argila arsă, folosită pentru învelirea acoperişurilor), provenind din rețeaua de alimentare cu apă a castrului și așezării civile din sec. IV p. Hr. precum și o instalație de aducțiune și de distribuire a apei săpată în piatră.

În apropierea sa, în anul 1837, s-a descoperit una din celebrele comori – Cloșca cu puii de aur.  O raritate o constituie și siliqua (moneda mică din argint) în greutate de 2,09 g emisă de Oficina din Arles.

Lasă un comentariu