Sursa: Călător prin România
In anul 1890 boierul Sava Şomănescu primeşte de la primăria Constanţa autorizaţia pentru a-şi ridica o vilă pe bulevardul Elisabeta la actualul număr 17. Este o clădire cu totul deosebită de la începutul secolului XX, fiind denumită astfel după proprietarul său de atunci, Sava Somanescu. Constructia efectiva a casei are loc intre anii 1890 – 1903.
Şomănescu fusese în anul 1906 preşedinte al Societăţii Agrare Române. De asemenea el a donat un teren în zona Romanaţiului pentru construirea unei şcoli agrare. Fiind nevoită să respecte în mod obligatoriu aliniamentul stradal, casa a fost construită în stil eclectic, precum marea majoritate a clădirilor construite în acea perioadă de timp şi îmbină armonios elemente rococo cu cele Art Nouveau.
Forma sa este una disimetrică, fiind alcătuită din trei corpuri în rezalit (porţiune de zid ieşită din linia faţadei pentru a prezenta o anumită structură a planului clădirii). Nicio fereastră nu se repetă în formă, fiecare având forma sa specifică. La intrarea laterală se remarcă o bogată decoraţie rococo, stil care se regăseşte şi la lucarne, reliefate prin anumite motive decorative specifice.