Casa Niculescu-Dorobanțu – strada Gheorghe Manu

Content
Gallery
Reviews
Sursa: Bucurestiinoisivechi.ro (text)
Casa Niculescu-Dorobantu este o cladire simbol a Bucurestiului care ascunde o poveste interesanta si bogata. Casa a fost construita intre 1896 si 1911, la initiativa Tatianei Niculescu-Dorobantu, care era una din cele patru fiice ale lui Ion C Bratianu. Aceasta s-a casatorit cu Ilie I. Niculescu-Dorobantu (prefect de Ilfov si om politic liberal).

Casa a fost construita in stil neogotic francez si a fost proiectata de arhitectul Grigore Cerchez (Cerkez). Planurile cladirii indicau un corp de cladire cu 2,3 si 4 caturi, de zid masiv, acoperit cu tigla, avand o suprafata de 668.29 mp. Frumoasa cladire se distinge si prin elementele decorative si de constructie. Printre acestea trebuie sa amintim zidaria de caramida aparenta, in nuante variate de rosu, portalul intrarii principale, siluetele turnurilor, ferestrele impunatoare cu menouri sculptate in piatra, farfuiele, cornisele, vitraliile si arcele frante ce marcheaza exteriorul si interiorul. Faptul ca aceasta cladire este construita de Grigore Cerchez indica gusturi diferite ale Tatianei Niculescu-Dorobantu si ale surorilor ei comparativ cu familia Bratianu, cea a carei nume l-a purtat inainte de casatorie. Ionel, Dinu si Vintila Bratianu il preferau pe arhitectul Petre Antonescu in timp ce Sabina Cantacuzino il prefera pe Paul Gottereau, iar Mariuta Pillat pe Ion D. Berindey.

Planul casei este unul neregulat. Casa mare, cu etaj, bine luminata, avea la demisol sufragerie de vara, birou de vara, pivnita, bucatarie, oficiu si camere pentru servitori (slugi). Spre strada, la parter, era anticamera şi biroul,un spatiu mare, iar spre gradina, salonul, floraria si sufrageria, apoi oficiul, cămara, camerele slugilor şi o baie. Vestibulul parterului, luminat de ferestre cu vitralii, este decorat original cu sculpturi, pentru a mări spaţiul, are două scări. La etaj, spre stradă, erau sala de studiu şi biblioteca, apoi un salon cu ferestre ample în stil neogotic, iar spre grădină, odaia doamnei şi cea a domnului, amândouă aveau o baie comună şi acces pe terasă.

Într-o scrisoare din 9 mai 1910 către sora ei, Măriuţa Pillat, aflată pe atunci la Paris, Taţiana mărturisea: „cred că vom avea o casă foarte frumoasă în stil Louis XII, cu piatră sculptată şi brique aparentă”. Pe 25 septembrie 1913, Taţiana îi scria din Franţa Sabinei Cantacuzino: „De castelele de pe Loire nu îţi mai vorbesc, sunt orbită de atâtea frumuseţi şi foarte mândră am constatat că, fără comparaţie posibilă cu acestea, casa mea este foarte frumoasă. Din păcate, din cauza străzii înguste, palatul pare înghesuit”. Pentru a mobila interiorul casei, Taţiana a ales obiecte de artă tradiţională românească şi piese cumpărate din anticariatele din Paris şi München. Din Spania a adus piese de mobilier şi tapiserii. Taţiana voia ca totul să fie perfect şi le spunea apropiaţilor: „O să vă arăt cutare cameră când o să fie complet mobilată.”

În perioada interbelică o parte a clădirii a fost transformată de Ilie, pe atunci șeful organizației liberale Ilfov, în sediul PNL, iar după moartea unicului copil și a soției, imobilul a fost lăsat moștenire prin testament Așezământului Ion C. Brătianu, cu scopul de a fi transformat în Muzeul „Ilie, Tațiana și Ion Niculescu-Dorobanțu”, lucru care nu avea să se petreacă vreodată. În însemnările nepotului său, Nicolae Pillat (fratele poetului Ion Pillat), se precizează că Ilie Niculescu-Dorobanțu a murit în 1943, locuind retras și singur într-un apartament pe care și-l amenajase la demisolul clădirii după ce imobilul fusese afectat de cutremurul din 1940. Între 1948-1957, imobilul a găzduit cantina salariaţilor Ministerului Industriei Metalurgice şi Construcţiei de Maşini. În 1956, în urma insistenţelor Direcţiei Monumentelor Istorice, care considera imobilul a fi „unul dintre cele mai valoroase ale Capitalei din punctul de vedere al artei arhitecturale”, clădirea a fost trecută în patrimoniul Ministerului Culturii şi Învăţământului, realizându-se lucrări de consolidare. Din 1958, a găzduit Şcoala medie tehnică de coregrafie, unde învăţau 300 de elevi.

In prezent, casa isi cauta un cumparator generos care poate sa ofere un pret de pornire de 4.4 milioane euro si care este dispus sa-l repare deoarece imobilul se afla intr-o situatie nu tocmai buna. In cazul in care nu o sa se gaseasca un cumparator, acest „Château de Blois” al Bucureștiului poate sa impartaseasca soarta Casei Spiru Haret care este (sau mai bine spus, era) situata la numarul 7.

Lasă un comentariu