Sursa: Călător prin România
Casa Memoriala ,,Tudor Arghezi” reprezinta o alta frumusete pe care o putem vezita in Bucuresti. Povestea din spatele casei este foarte interesanta si este legata de perioada in care Tudor Arghezi a fost incarcerat la penitenciarul Vacaresti. Pentru a intelege tot contextul, este important sa mergem pe firul istoriei vietii poetului.
Tudor Arghezi, pe numele sau adevarat Ion Nae Theodorescu, a fost o personalitate complexa, putin inteleasa. La 19 ani are parte de prima drama a vietii sale atunci cand iubita sa moare subit. Tristetea este atat de mare incat hotaraste sa se calugareasca la Manastirea Cernica si isi ia apelativul de Iosif.
Are o relatie cu Constanta Zissu, pe care o ia si de sotie, relatie din care se naste Eliazar Lotar Theodorescu. Pentru noi romanii, numele sau nu inseamna multe, insa pentru francezi, numele de Eliazar Lotar (Eli Lotar), fiul ilegitim al lui Tudor Arghezi, reprezinta un nume cu rezonanta, o celebritate pentru francezii pasionaţi de cinematografie şi fotografie. În memoria unuia dintre cei mai buni fotografi ai Parisului, francezii au botezat un parc cu numele Eli Lotar. Din pacate, casatoria dintre Arghezi si Zissu dureaza un an, deoarece acestia se despart, iar Eliazar ramane cu mama lui. Datorita (sau din cauza) relatiei avuta cu mama baiatului, autorul a renuntat la calugarie si a plecat la Paris.
Perioada petrecuta in strainatate este una de regasire a sinelui, Tudor Arghezi petrecand perioade importante in Freiburg si Geneva, unde lucreaza ca si ceasornicar. In perioada anului 1910 o intalneste pe Paraschiva Burda pe care avea sa o ia de sotie in 1916, pe 5 noiembrie. Arghezi a iubit-o enorm pe sotia lui pe care a considerat-o o muza a operelor scrise precum si ,,sotie, sora si prietena de-o viata”.
Din 1912 revine in Romania si publica pamflete si articole polemice, pentru prima data, sub pseudonimul Tudor Arghezi. Aceasta perioada de scrieri nu dureaza mult deoarece incepe Primul Razboi Mondial unde, Tudor Arghezi impreuna cu Dem. Theodorescu, D. Karnabatt, Ioan Slavici si S. Grossman se pronunta in favoarea neutralitatii tarii, motiv pentru care este incarcerat la Penitenciarul Vacaresti. In timpul petrecut in inchisoare, Arghezi scrie, printre altele, celebra poezie ,,Testament” si tot aici incepe sa se materializeze ideea casei care, mai tarziu, avea sa fie Casa Memoriala de astazi. Pe fereastra mica din celula sa vedea in fiecare moment al timpului petrecut acolo, peticul de pamant pe care avea sa fie casa.
Iese din inchisoare si in 1926 cumpara aproape doua hectare in locul in care privea adesea pe fereastra, iar in 1928 incepe constructia ,,Martisorului”. Zona era o mahala, fara apa si alte utilitati, iar banii pentru constructia casei au fost insuficienti la inceput. Asta nu a impiedicat familia ca, in anul 1930, cand casa de astazi avea doar doua camere, Tudor Arghezi, Paraschiva si cei doi copii ai sai, Mitzura si Barutu, impreuna cu celebrul caine Zdreanta si alte vietuitoare, sa se mute aici. Casa, asa cum o vedem azi, o finalizeaza 12 ani mai tarziu. Scopul construirii casei a fost acela ca, in cazul in care urma sa fie iar incarcerat la Penitenciarul Vacaresti, sotia sa sa-i fie aproape si sa-l mai viziteze din cand in cand.
Casa este cunoscuta drept ,,Casa – martisor”, denumirea casei si chiar a strazii fiind legate de o traditie pe care locuitorii mahalalei o aveau in prag de primavara. Acestia legau cu snururi de lana alba si rosie arborii pentru a fi roditori. Însă culorile şi simbolistica acestei sărbători se regăsesc şi în interiorul casei memoriale. Pe tabliile paturilor sunt sculptate firele de mărţişor, iar scara ce leagă parterul de etaj şi pod este roşie, în timp ce pereţii casei sunt albi.
Poetul a ramas cu sufletul la haina monahala motiv pentru care casa are stilul arhitectural al unei manastiri. Casa este compusa din 18 camere si dependinte si este amplasata in mijlocul livezii de cires, asemanator Manastirii Vacaresti (la acea vreme transformata in Penitenciarul Vacaresti). În apropierea casei, poetul şi-a construit şi propria tipografie, unde în prezent sunt expuse volume, documente şi imagini cu poetul. Dintre cele 18 camere, Arghezi îşi petrecea cel mai mult timp în camera de reverie, unde şi în prezent se află biroul autorului. Locul pare oprit în timp, pe birou fiind aşezate stiloul, călimara şi ochelarii autorului. În aceeaşi cameră se află şi un pat de fier, unde pe parcursul nopţii poetul îşi scria operele pe care le citea a doua zi familiei, iar de cealaltă parte a camerei se află biblioteca ce adăposteşte peste 7.000 de volume. Una dintre cele mai valoroase cărţi din biblioteca poetului este „Noul Testament’‘, scris în greacă şi latină.
Primarul Bucurestiului de la acea vreme a fost foarte receptiv la ceea ce facea Arghezi. Datorita autorului zona mahalalei din proximitatea strazii Martisor capata formele unui cartier, cu electricitate, strazi pietruite, tramvai pe Oltenitei si autobuz pe Vacaresti.
Pe 29 iulie 1966 moare sotia sa Paraschiva, eveniment dupa care autorul nu-si mai revine niciodata. Pe 12 iulie 1967 autorul scrie ultimele sale versuri care sunt inramate in biroul sau:
Mă chemi din depărtare și te ascult
N-am să te fac, pierduto, să mă aștepti prea mult
La scurt timp, pe 14 iulie 1967, la ora 22:30, Tudor Arghezi se stinge si se duce alaturi de sotia sa. Este inmormantat alaturi de ea, in gradina casei, cu funeralii nationale, pe 17 iulie 1967. S-a tinut doliu national o saptamana si a fost ridicat drapelul negru pe cele mai importante institutii de cultura din tara. Tot in curtea casei este inmormantat si Mitzura Arghezi, iar intr-o parte a curtii, la loc de mare cinste, se gaseste mormantul cainelui Zdreanta.
