Sursa: Primăria Municipiului Caracal
Fosta casa a lui Hagiescu Miriste adaposteste azi colectia muzeului de etnografie din Municipiul Caracal. Propietarul a fost cel mai mare colecționar de artă al Caracalului și Romanațiului. Dorind să aibă o colecție particulară la dispoziția oamenilor, cumpără, în anul 1990, de la Teodor Cazan, o casă aproape ruinată, pe care o reface după planurile lui, cu gândul ca ea să devină un adevărat muzeu. În 1905, avea deja tablouri în toate încăperile.
În conținutul testamentului acestuia se precizează ca, după moarte, soția sa Catina (născută Stamatopol) putea să doneze Prefecturii județului Romanați colecția de artă , dar „județul să fie dator în așa împrejurare să păstreze pentru totdeauna această casă, pentru a servi ca muzeu”. Dorea mult ca acestă casă „să fie o şcoală de frumos pentru romanaţeni şi un mijloc de încurajare pentru săraci, având focul sacru al artei”.
Pentru a crea în jurul muzeului o atmosferă plăcută, angajează, în anul 1906, pe renumitul inginer peisagist francez Redont (cel care concepuse şi Parcul „N.P. Romanescu” din Craiova) pentru a-i amenaja, în jurul casei, un parc cu o suprafață de 3500 mp.
Din punct de vedere arhitectural, cladirea are un parter sobru, cu plan în trei volume, aducând ca noutate intrarea principală în semicerc care, la etaj, amintește de un foișor circular. Tot ca noutate apare balconul. Ornamentația se limitează la elementul central al fațadei, prin pilaștrii și ancadramente la ferestre (în special la etaj). Fațada este fragmentată cu ajutorul unor brauri, susținute de motive geometrice. Acoperișul amplu, cu o cornișă lată la partea central (foișor) și îngustată pe laturile drepte ale clădirii. Intrarea de la parter este specific românească și amintește de stilul brâncovenesc, dar și de cetățile medieval. Fațada dreptunghiulară, paralelă cu strada, are o arhitectură clasică de influență germană, cu putenice influențe din cea românească, în special foișorul, cât și ornamentele simple și destul de austere.
Hagiescu-Miriște era magistrat de profesie, ajungând până la postul de consilier al Curții de Apel, după ce, în anul 1914, fusese Prim-președinte al tribunalului Romanați. Se născuse la București (1866) și moare în 1922, fără a putea să-și vadă îndeplinită dorința.