Sursa: Conacul Udriște Năsturel
Istoria moșiei Năsturel din Herăști începe în anul 1620, an care este menționat în cartea de hotărnicie publicată de către inginerul-hotarnic Spiru Haret, în anul 1894. Fragmentul afirmă astfel:
„În anul 7129 (de la Chr. 1620), domeniul Heresci era în stăpînirea lui Radu Năsturel Postelnicul ot Fieresci.”
Denumirea veche a localității Herăști este Fierăști (sau Fieresci), iar moșia a aparținut lui Radu Năsturel, tatăl fraților Udriște, Cazan și Elina. Aceasta din urmă a fost soția marelui voievod Matei Basarab.
Conacul Udriște Năsturel sau Casa de Piatră, cum mai este numit, a fost construit între anii 1641-1643, la inițiativa lui Udriște Năsturel, împreună cu fratele acestuia Cazan și probabil cu sprijinul curții domnești, din timpul domniei lui Matei Basarab. Fiind destinat utilizării de către cei doi frați, clădirea, construită în forma literei „L”, cuprinde două locuințe aproape identice, construite în oglindă, cu intrări separate, prin cele două portale de piatră, terminate cu frontoane întrerupte, în care regăsește blazonul familiei Năsturel, acvila bicefală.
Conacul Udriște Năsturel este un monument unic în vechea arhitectură civilă românească datorită realizării acestuia din blocuri de piatră de talie, în perioada în care pentru construcțiile civile piatra era utilizată numai la elemente decorative. Unice erau și scările interioare, deoarece casele cu etaj construite în secolele XVII- XVIII, aveau scări exterioare, așezate pe fațada principală.
Arhitectura clădirii prezintă influențe renascentiste, orientale și gotice, îmbinate armonios și datorate, cel mai probabil, cerințelor lui Udriște Năsturel, inspirat din relațiile sale atât cu lumea otomană, cât și cu cea occidentală și din călătoriile diplomatice efectuate.
Udriște Năsturel a fost un mare cărturar, traducător, poet, logofăt în timpul domniei lui Matei Basarab și a lui Constantin Șerban și un sfătuitor important al celui dintâi. Udriște Năsturel a lăsat o amprentă însemnată prin roadele muncii sale, fiind elogiat de importanți oameni de cultură ai României, din secolele trecute, dar și contemporani. Năsturel a tradus și tipărit cărți din latină în slavonă, precum „Imitația lui Hristos” și din slavonă în română cartea „Viața sfinților Varlaam și Ioasaf”, contribuind astfel la introducerea limbii române în biserică. Scrierile lui au ajuns peste granițele Țării Românești de la acea vreme. El a scris și versuri, primele din istoria literaturii din România, care au fost tipărite.
În anul 1692, pe 25 iunie, are loc divizarea moșiei. Proprietății i s-a realizat ceea ce astăzi s-ar numi cadastru și a fost împărțită între nepotul lui Udriște Năsturel – Șerban – și fiii lui Cazan. În anul 1716 întâlnim două ramuri ale familiei, dar cu discrepanțe puternice. În timp ce ramura Udriște prospera din ce în ce mai mult, descendenții lui Cazan au fost obligați să vândă averea. Acest lucru îi oferă lui Șerban Herescul oportunitatea de a cumpăra Casa de Piatră anul următor.
Continuând pe linie succesorală, moșia îi revine fiului lui Șerban Năsturel Herescu – Constantin Herescu – mare ban și paharnic, care lasă proprietatea soției sale Smaranda și fiului lor Radu Năsturel-Herescu în anul 1754. La rândul său Radu Năsturel-Herescu are un fiu, pe Constantin Năsturel Herescu, considerat ultimul descendent al familiei Năsturel care intră în posesia moșiei. Constantin Năsturel Herescu nu este doar ultimul descendent al falimiei Năsturel, el este și un fost general român și filantrop cunoscut pentru donația făcută Societății Academice Române în 1873, care a permis constituirea Fondului „Năsturel-Herescu”. Din acest fond, Academia Română a creat premiile Năsturel-Herescu.
Nu se cunosc cauzele exacte însă în anul 1830, pe 17 iunie, conacul este înstrăinat și vândut către Principele sârb Miloș Obrenovici. Obrenovici a condus Serbia în perioadele 1815–1839 și 1858–1860, fiind considerat creatorul Serbiei moderne. Sub conducerea sa, Serbia a devenit un principat autonom în cadrul Imperiului Otoman. Acesta a stabilit relații cu domnitorii Țărilor Române și a câștigat o avere considerabilă, prin monopolizarea comerțului cu sare în regiune. Miloș Obrenovici a fost căsătorit cu Elena Maria Catargiu, și au avut împreună un fiu care a devenit regele Milan al Serbiei (1882-1889).
După abdicarea lui Miloș Obrenovici în anul 1839, acesta s-a retras la Herăști unde a mărit moșia prin achiziționarea altor proprietăți și a intervenit în arhitectura Casei de Piatră, adăugând peste aceasta un turn, unde puteau sta arnăuții de garda și un corp lateral, cu parter si etaj, alipit pe partea nord-estica a casei.
Următorul care o să dețină conacul este Principele Mihajlo Obrenovic în anul 1860. Ulterior, casa intră în patrimoniul nepotului surorii lui Mihajlo Obrenovic, Elisabeta (căsătorită cu János VII de Rudna), – Mihály IV Nicolić de Rudna. Acestuia îi datorăm elaborarea planului pentru reședința nobiliară propriu-zisă.
În anul 1881, pe 17 iunie, baronul Mihály IV Nicolić de Rudna a vândut proprietatea către Anastase Stolojan, important politician antebelic, licențiat în drept la Paris. În perioada Stolojan, prin etajarea unei clădiri, existente în planurile moșiei din 1876, aliniată la fațada sudică a Casei de Piatră, a fost construită ceea ce numim astăzi Casa Stolojan – un monument istoric încadrat în grupa B. Parterul casei a fost construit, probabil, încă din perioada Obrenovici, pe soclul casei menționându-se anul 1833.
În anul 1931 conacul Udriște Năsturel a fost afectat de către un incendiu care a distrus șarpanta, planșeele de lemn și tâmplăria. Evenimentul a avut o puternică rezonanță în presa vremii, unde se anunța optimist că se va începe procesul de restaurare a „Castelului”. Totuși, clădirea nu a fost restaurată de moștenitorii familiei Stolojan, probabil aceștia fiind afectați de procedurile reformei agrare. Lăsată să fie expusă intemperiilor, clădirea a fost puternic afectată. După instalarea regimului comunist, aceasta a fost naționalizată în 1949, iar o bună parte din zidăria etajului ar fi fost utilizată pentru fundația unei construcții a Gospodăriei Colectiv.
Importanța istorică și arhitecturală a Conacului Udriște Năsturel a determinat Comisia Monumentelor Istorice să intervină în restaurarea acestuia. Arhitectul Emanoil Costescu a elaborat un proiect de restaurare care prevedea refacerea turnului construit în perioada Obrenovici. Referentul Toma Socolescu a propus avizarea favorabilă a proiectului, iar pe data de 5 august 1953 a primit avizul Comitetul de Stat pentru Arhitectură și Construcții. Deși proiectul de restaurare elaborat de Emanoil Costescu în anul 1953 a primit aviz favorabil, din motive necunoscute, proiectul a fost preluat un an mai târziu de referentul acestuia Toma Socolescu și de Eugenia Greceanu. Prin acest proiect, se aduce pentru prima oară în prim plan soluția de restaurare prin care se renunță la părțile casei adăugate de Miloș Obrenovi și se revine prin restaurare la starea inițială a casei, așa cum a fost prevăzută de Udriște Năsturel.
Un deceniu mai târziu, proiectul realizat între anii 1954-1955 nu fusese pus în practică. În 1964, arhitecta Olga Bâzu a coordonat și finalizat proiectul de restaurare a casei Udriște Năsturel, păstrând forma sa originală, fără adăugarea turnului din perioada Obrenovici. Din anul 1972, Conacul Udriște Năsturel a intrat în administrarea Muzeului Național al Țăranului Român și a găzduit expoziții cu obiecte de artă tradițională.
După un proces care s-a întins pe mai mulți ani, moștenitorii familiei Stolojan au obținut retrocedarea unei părți din proprietatea care a aparținut lui Anastase Stolojan, în anul 2013. Domeniul Năsturel din Herăști, pus la vânzare de către moștenitorii familiei Stolojan, a fost cumpărat, în anul 2020 și se află acum la începutul unei noi perioade de conservare, întreținere, restaurare și punere în valoare.