Sursa: Călător prin România
Casa cu lei a fost construita intre anii 1898 si 1902, dupa planurile arhitectului roman, Ion Berindei. Numele clădirii provine de la existenţa celor patru lei sculptaţi pe coloanele de susţinere ale imobilului. Casa a fost construita de catre armeanul Dicran Emirzian pentru familia sa, insa la un moment dat a decis sa inchirieze locuinta unui magistrat pasionat de arta, care facea parte din familia Kalinderu si care a avut mai multi prieteni pictori romani important. Numele sau era Lazar Munteanu, iar la parterul impunatoarei cladiri acesta ii lasa pe pictori sa-si expuna colectiile de arta, care puteau sa fie admirate si din strada de trecatori.
Cladirea impresionează prin arhitectura impunătoare, bine conservată ce opreşte lumina la diversele ore ale zilei prin detalii fascinante. Stilistic, clădirea aparţine eclectismului, specific secolului al XIX-lea. Principiul acestui stil este acela de alegere a elementelor din componenţa clasicismului, a renaşterii şi a barocului, combinându-le într-o nouă sinteză, niciodată aceiaşi. Faţada principală spre strada Dianei este reprezentată prin cele patru coloane de ordin colosal, cu socluri înalte de piatră. La partea superioara a fiecărei coloane prin amplasarea câte unui leu din piatră s-a realizat un efect arhitectonic aparte conferind construcţiei originalitatea despre care amintim aproape de fiecare dată când este vorba de această clădire. Latura sud-vestica (dinspre port) si cea răsăriteană se întregesc în păstrarea echilibrului arhitectural prin câte două balcoane dispuse marginal la primul etaj. Intrarea principală se află pe o platformă supraînălţată faţă de nivelul străzii care esta deservita de o platforma ce obligă la o anume degajare faţă de volumele comune ale străzii. Deşi limitat ca suprafaţă, balconul semideschis astfel creat oferă senzaţia pătrunderii într-un edificiu ce se detaşează de comunul citadin. Capitelurile din piatră sunt decorate sub cornişă pe console, cu ove, brâu cu frunze de laur, volute, palmete, frunze de acant si cactus, susţinând patru lei, aşezaţi la rândul lor pe socluri înalte.
Casa cu lei a devenit, după Primul Război Mondial, pentru scurt timp sediu de bancă (în anul 1921), iar în 1950 a fost naţionalizata. Elementele de expresie au fost suprimate de-a lungul anilor din varii considerente. Clădirea a suportat ultimele transformări şi degradări majore în perioada 1974 – 1977 când a fost folosită ca sediu pentru întreprinderea ”Miniera” Dobrogea. Pe parcursul anilor edificiul a avut mai multe destinaţii şi funcţiuni: şi-a desfăşurat activitatea pentru o vreme baroul de avocaţi, a servit drept sediu pentru mai multe instituţii şi întreprinderi. În anii ’70, Casa cu lei a trecut printr-un proces de restaurare, fiind transformată într-un restaurant celebru la vremea aceea, care a funcţionat până în primii ani după Revoluţia din 1989.