Sursa: Primăria Orașului Corabia (text) și Călător prin România (foto)
Bustul lui Alexandru Ioan Cuza este amplasat în zona centrală a orașului Corabia, în semn de recunoștință pentru tot ceea ce a făcut domnitorul pentru acest oraș.
Pe teritoriul actual al orașului, în secolul al XIX-lea, se afla satul Corabia, proprietate a Mănăstirii Bistrița. În acele timpuri Gh. Bibescu era proprietarul schelei de la Izlaz, un loc în care erau îmbarcate grânele din fostul județ Romanați și crea multe probleme comercianților din Caracal în exportul grânelor. Supărați pe această situație 37 dintre comercianți au înaintat o scrisoare domnitorului Alexandru Ioan Cuza la data de 24 iunie – 6 iulie 1859, prin care cereau o clădire nouă pentru schele, în satul Corabia, considerând că aici ar fi o poziție mai avantajoasă în comerțul pe Dunăre spre deosebire de Izlaz. Totodată se propunea răscumpărarea a 1.000 de pogoane pe care să se construiască locuințe în cadrul unui nou oraș, liber – orașul ,,Alexandru Ioan Cuza’’ -. Domnitorul a aprobat construirea noului oraș și al schelei, însă cu denumirea Mircea (Mircea cel Bătrân – domnitor), însă proiectul nu a mai fost pus în practică imediat.
Abia în anul 1871, după insistențele comercianților din Romanați, a fost adoptată Legea fondării orașului Corabia, lege prin care se acordau 500 de pogoane noului oraș, prentru construcția noilor locuințe și a utilităților publice, precum și a portului la Dunăre.
Alexandru Ioan Cuza s-a născut la 20 martie 1820 în Bârlad, Principatul Moldovei, astăzi în România și a murit la 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania. A fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. A participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor două principate. Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România și formând statul român modern, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.
Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de manifestările autoritare ale domnitorului.