Sursa: Istoricul bisericii (text) și Călător prin România (foto)
Istoria arata ca, in trecut, a existat o biserica din lemn a unui schit de maici, cu hramul Cuvioasa Paraschiva, asezat intre albia cea mare a Dambovitei si firul de apa ce trecea prin spate, spre morile Manastirii Radu-Voda, aflate la cca. 500 m. distanta.
Prima atestare cunoscuta este din anul 1642, de cand dateaza o insemnare, iscalita de preotul Bunea, pe o carte de rugaciuni scrisa in slavona. Un ,,Bunea erei’’ este trecut intr-unul din pomelnicele lacasului. Unele documente ale bisericii mentioneaza ca aceasta ar fi avut si hramurile Sf. Nicolae si Sfanta Filofteia.
In preajma acestui schit, la miazanoapte, pe la 1672-1673, prin hotarare domneasca, la initiative unor boieri din Sfatul Domnesc, sunt mutate tabacarii sau tabacii din mahalaua Sarindarului. De la acesti tabaci provine si numele mahalalei; la inceput enoria lor avea o singura biserica, Sf. Nicolae ,,din Sarbi’’ (atestata la 1639 si cunoscuta in 1823, ca biserica din ,,mahalaua tabacilor sarbi’’. Oricum, cea mai veche atestare sigura, a primului lacas, o datoram misionarului Blasius Keiner care o pomeneste in lista sa de biserici bucurestene, intocmita ante 1761: ,,Apostol, din lemn’’.
Biserica de zid pe care o vedem acum pe un bot de deal, a fost ctitorita, prin osteneala preotului Popa Costandinu si a sotiei sale Stanca prezvitera, intre 1763-1765 de Constantin Potoceanul (capitan de jalve la curtea lui Constantin Nicolae Mavrocordat) si de sotia sa Maria, asa cum arata pisania bisericii, astazi disparuta:
Aceasta sf(anta) biserica s-au fondatu la anulu 1765 septem(vrie) 15 cu toate cele necesare la infrumusetarea ei, de catre repausatulu intru fericire D(omnu)lu Constantin, Ginerele D(umnea) lui Genea Potoceanu, impreuna cu sotia sa Maria.
In catagrafia din 1798 biserica este atestata ca lacasul de cult al mahalalei Apostol, care cuprindea 99 case. Aici locuiau morarii, granarii, fainarii, brutarii, iar dupa infiintarea abatorului, s-au asezat si macelarii. De aceea, lacasul s-a numit si ,,Biserica dela Taiere’’. A servit sic a ,,Biserica de Judecata’’, tribunalul aflandu-se in spatele sau. De-a lungul timpului, biserica a suferit mai multe transformari si modificari. Reparatii radicale i-au fost facute in 1810, precum si intre 1820-1830 de Apostol Velicu ,,Bacanul’’ (ctitor nous i al bisericii ,,Staicu cu Bradu’’ – demolata). Un Apostol Marinciu ,,Brutarul’’ este inmormantat chiar in pronaosul bisericii.
In anul 1864 a fost restaurata ca urmare a stricaciunilor cauzate mai ales de cutremurele din 1802 si 1838. Atunci s-a pus pardoseala din lespezi de piatra, iar invelitoarea facuta din sindrila cu sageac s-a inlocuit in 1894, cu table de plumb. Concomitent, se renunta la stalpii si arcele care desparteau naosul de pronaos, largindu-se astfel spatiul interior. Turla din zidarie de peste naos a fost inlocuita cu una mai usoara, din lemn, imbracata cu table. Turnul-clopotnita, ridicat ulterior, dupa alipirea pridvorasului actual, a fost mai intai din lemn, apoi schimbat in anul 1910 cu altul din metal. Tot atunci s-a realizat un cafas pentru cor, la inceput din lemn, apoi din beton armat, in anii 1956-1957.
Comisiunea Monumentelor Istorice a elaborate inca din anul 1939, planuri de restaurare, care nu s-au aplciat datorita izbucnirii razboiului. Aceste planuri prevedeau reconstituirea turlelor de peste pronaos si naos, din zidarie, a stalpilor si arcadelor din interior, ca si refacerea paramentului fatadelor. Cutremurul din 1940, dar mai ales acela din anul 1977, au provocat mari stricaciuni ce au fost reparate abia in anul 1979.
Pictura initiala a bisericii a fost executata in tehnica ,,fresco’’ de Ioan erei Zugravu, iar in anul 1894 a fost refacuta in ulei de pictorii Gh. Tattarescu si I. Trambitescu. In anul 1924 este spalata si refacuta de catre Ioan Martinovici. La restaurarile din acea perioada a contribuit baneste si Dumitru Mociornita, mare si generos industrias al vremii. Pictura a fost restaurata in anul 1983 de Virginia Videa, dar acum este iarasi innegrita, necesitand o noua spalare. Pictura exterioara, care consta din chipuri de sfinti in medalioanele situate deasupra ferestrelor, a fost desfiintata pe trei dintre fatade, odata cu inaltarea zidurilor si largirea ferestrelor, la 1864. Icoana Sf. Paraschiva provine chiar din vremea zidirii, iar alte icoane din biserica sunt din anul 1864. Tampla din lemn a fost executata de sculptorul C.M. Babic.
Intre 1987-1989, in timpul regimului dictatorial Ceausescu, lacasul a fost amenintat intai cu daramarea, apoi s-a prevazut ridicarea unor blocuri de locuit in fata sa pentru a-l ascunde vederii oamenilor. Numai prin demersurile adresate autoritatilor de partid si de stat, ca si ierarhilor Bisericii, dar si prin stradaniile proiectantilor si constructorilor, decizia a fost amanita mereu. Primejdia ridicarii blocurilor in fata bisericii a planat asupra acesteia pana in anii 1991- 1992, cand, la neostoitele interventii ale preotului paroh Marian Sarbu (sprijinit de Arhiepiscopia Bucurestilor), a fost oprita executia contructiilor incepute in jur. Intre 1995-1996, fundatiile blocurilor s-au acoperit cu pamant.
Din punct de vedere al constructiei, este o biserica de plan triconc, cu pridvor mai scund, inchis, adaugat la vest, cu turla-Pantocrator peste naos si turn-clopotnita peste a doua travee a actualului pronaos. Absidele sunt semicirculare la interior, fiind acoperite cu bolti in sfert de sfera (conca). Pronaosul actual are cafas in prima travee, fiind acoperit cu bolta semicilindrica. O calota sferica se descarca pe zidurile compartimentului urmator. Aspectul actual l-a capatat in urma lucrarilor din 1864. Intre pronaos si naos se afla un spatiu de trecere, boltit semicilindric; deasupra naosului se ridica turla cea mare.
Clopotnita de peste pronaos, are acces printr-o scara inchisa intr-un turnulet alipit fatadei nordice a pridvorului initial, acum inchis. Ambele turle sunt de forma octogonala, imbricate in table si au acoperisul in forma de bulb. Un mic lanternou octagonal, care sustine o cruce metalica incoroneaza turla-Pantocrator.