Sursa: Primăria Pietroasele
Biserica a fost ridicată în anul 1872, în timpul păstoriei preotului Ion Slăniceanu, în locul vechii biserici ,,mici și neîncăpătoare’’, ce fusese construită din bârne de stejar înainte de anul 1800.
Din istoricul bisericii semnat de preotul paroh Iorgu A. Ciomag, aflam că actuala biserică a fost ridicată la câțiva metri de biserica veche, din care a mai rămas altarul cu Sfânta Masă. Pisania bisericii amintește pictorii care au împodobit-o inițial: tâmpla a fost pictată în anul 1874 de către K. Popescu, iar Dimitrie Teodorescu din Buzău a pictat pereții interiori, la o dată necunoscută. În anul 1925 un pictor din București a acoperit totul cu o altă pictură de o valoare inferioară.
În timpul păstoriei P.S. Dr. Antim Angelescu, Episcop al Eparhiei Buzăului, s-au făcut următoarele lucrări: în anul 1965 – 1966 s-a construit pridvorul și s-au consolidat zidurile cu contraforturi și subzidire, în anii 1971 – 1973 s-a restaurat pictura prin descoperirea picturii inițiale de la tâmplă a lui K. Popescu și a lui Dimitrie Teodorescu din naos-sectorul de jos. Restaurarea picturii a fost executată de pictorii Florica și Ion Tafla. Toate aceste lucrări s-au realizat din contribuția enoriașilor și a altor creștini.