Sursa: Călător prin România
Biserica ,,Sfântul Nicolae” datează din anul 1292. În cimitirul bisericii sunt îngropate personalităţi importante din istoria naţională şi locală ca Nicolae Titulescu, Ioan Meşotă şi preotul Vasile Safta. Şi Mihai Eminescu a fost impresionat de biserică şi chiar i-a dedicat o poezie.
Inițial, pe locul unde se află acum biserica, exista o cruce de lemn cu șindrilă ridicată pentru ca românii să se poată ruga divinității. Datorită numărului mare de credincioși, pe locul crucii a fost ridicată o biserică din lemn. Acea biserică a fost atestată o bulă papală emisă de Papa Bonifaciu al IX-lea în anul 1399. Prin acea bulă se cerea convertirea celor din Șchei.
Evoluția exactă a construcției bisericii nu este cunoscută, însă există mai multe surse credibile – protopopul Vasile din 1628, Radu Tempea II din 1741 și cercetările Direcției Monumentelor Istorice dintre anii 1969 – 1975 – care ne spun de existența bisericii din lemn de la care se păstrează un aghiasmatar folosit și astăzi la Bobotează. A doua construcție, cea care a precedat biserica din lemn, este reprezentată de o biserică din piatră cu o navă dreptunghiulară și absidă cu patru laturi. Aceasta a fost începută în anul 1495 de către Vlad Călugărul (domn al Țării Românești), aflat în pribegie în Brașov. Din păcate acesta nu reușește să finalizeze biserica, fapt care îl face pe Neagoe Basarab să se implice și să trimită în 1519 meșteri zidari și bani pentru a termina lăcașul de cult, însă într-o altă formă decât cea inițială, mai mare decât era prevăzut în planul inițial, cu absida poligonală, muchii în ax și trei contraforturi.
Lucrarea nu este terminată nici de Neagoe Basarab, lucru care face ca, în 1584, Petru Cercel (domn al Țării Românești) să se implice și să zidească pridvorul bisericii și să împodobească altarul cu foarte multe icoane prețioase. Între anii 1595 – 1597 Aron Vodă (domn al Moldovei) se implică și el în construcția bisericii. Datorită acestuia apare turnul clopotniței și este zugrăvit interiorul. Tot acesta a donat bisericii odoare de cult prețioase. Considerați ca întemeietori ai bisericii sunt Petru Cercel și Aron Vodă, ei fiind și cei care apar înfățișați în pisania bisericii.
Abia în anul 1651 a fost definitivată construcția paraclisului din turnul bisericii (cu hramul ,,Sfântul Ioan Botezătorul”), unic în România, unde se ținea slujba monastică a Miezonopticii. O altă modificare arhitectonică s-a produs în 1733-1734, și anume construirea paraclisului de nord, cu hramul „Buna Vestire”, prin strădania protopopului cronicar Radu Tempea II și cu ajutorul daniei domniței Ancuța, fiica domnitorului Țării Românești Costantin Brâncoveanu. În anii 1750-1752 a fost construit, cu sprijinul negustorilor localnici, cel de al doilea paraclis, spre sud, având ca hram „Înălțarea Domnului”. Acesta se remarca prin iconostasul original cu motive brâncovenești, restaurat după 1975 de către Direcția Monumentelor Istorice. În anul 1751 a fost construit turnul cu ceas, în partea de vest a bisericii, din donația împărătesei Elisabeta a Rusiei, alte intervenții fiind realizate ulterior pe cheltuiala voievozilor Grigore Ghica și Constantin Mavrocordat.
Biserica a fost foarte apreciată de personalități importante de-a lungul istoriei, care au donat diferite obiecte de cult. Printre cei mai de seamă amintim: Mihai Viteazu, Petru Rareș, Gheorghe Ștefan, Constantin Brâncoveanu și Elisabeta a Rusiei.
Din punct de vedere arhitectonic, biserica este construită din cărămidă și piatră, la fel și paraclisele adiacente. Ea este formată dintr-o navă rectangulară unită cu absida circulară spre răsărit și cu pronaosul și tinda spre apus. În partea de vest a bisericii sunt cele două paraclise lipite de biserică, la nord și la sud, formând un tot unitar. Biserica a fost ridicată inițial în stil gotic, apoi a suferit diverse transformări în stil baroc, o ciudată împerechere de stiluri care a dat „o capodoperă de hibriditateˮ.
Biserica a fost zugrăvită în anul 1739, inventarul din 1761 confirmând că biserica era zugrăvită la acea dată atât în interior cât și în exterior. Paraclisul de nord, cu hramul „Buna Vestire”, a fost îmbrăcat în pictură murală între anii 1735-1738 de „zugravii” craioveni „Ranite Grigore, fratele său Gheorghe, fiul său Ioan și Mihaili”, care au reprodus, printre altele, Apocalipsa Sfântului Ioan, Primul conciliu de la Niceea din anul 325 și tema Deisis și a Învierii.
Pe lângă hrisoavele foarte vechi (unele chiar de peste 300 de ani), biserica mai are o legendă foarte interesantă. Aceasta spune că în cea mai înaltă turlă a bisericii, exact la baza crucii mari a fost aşezat un glob poleit cu aur în care a fost ascuns un document misterios cu informanţii importante despre braşovenii din Şchei. Aparent, legenda ar avea un sâmbure de adevăr, însă nimeni nu știe ce conține acel document.
Tot în interiorul bisericii există şi o frescă despre care se spune că vesteşte apocalipsa. Potrivit interpretărilor, „Roata Lumii“ arată că Apocalipsa ar fi vestită de inversarea polilor magnetici ai Pământului. Fresca redă o scenă unică a rotirii Pământului în jurul Soarelui, rotaţie executată de sfinţi, unică – la nivel mondial. Soarele, în mijlocul căruia este un triunghi echilateral care încadrează „ochiul cel neobosit“, aruncă spre Pământ raze ucigătoare.