Sursa: Primăria Municipiului Tulcea
Biserica Sf. Grigorie Luminatorul mai este cunoscuta ca Biserica Armaneasca si are o istorie destul de bogata. Primul lacas de cult este construit in 1830 sub forma unui paraclis de zid, acoperit cu olane, care este daramat pe 12 aprilie 1882 pentru a permite construirea unui nou lacas.
Aceasta se întâmpla după încheierea Războiului Ruso-turc din 1826-1828 – cu victoria primilor – urmat de strămutări masive de populaţie, emigrări şi, mai ales, imigrări, în mod special în zona Tulcei. Atunci, au sosit în oraş români strămutaţi din satele Prislav şi Beştepe, lipoveni din satele din Deltă, bulgari din Basarabia şi au plecat o parte din turci şi tătari. Mica comunitate de armeni a venit, s-ar părea din Anatolia: Caesareea, Conya, Eghina şi chiar din Constsantinopol, atraşi de potenţialul economic al noii Tulce (cea veche fiind localizată pe Dealul Taberei, în jurul unui fort otoman şi care fusese distrusă aproape în totalitate de artileria rusească). Armenii erau consideraţi cei mai abili negustori dintre câţi existau, românii chiar având o zicala despre aceştia, în care spuneau că ,,[…] este nevoie de doi români să înşele un comerciant evreu şi de opt români pentru unul armean’’.
Acest nou lacas a fost construit de catre comunitatea armeana a orasului Tulcea sub forma de corabie in interior si de cruce la exterior. Locul in care a fost construita biserica a fost donate de catre familia Garabetian, in anul 1883, iar lucrarile de constructie au durat 3 ani. Cei care au inceput lucrarile au fost Hampartum Garabetian, Simon Meldovian si Mihran Caragcian, coordonatori ai comunitatii armene. Biserica a fost sfiintita in 1886 de catre preotul Vartan Balian. Un alt element important este frumoasa pictura murala in fresca executata de pictorul Adrian Botea.
In anul 1906 biserica functiona pentru comunitate. In interiorul acesteia slujea un preot si avea 439 de credinciosi. Pana in anul 1937 lacasul este pastorit doar de preoti armeni. Din pacate, perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial isi lasa amprenta intr-un mod negativ deoarece biserica este puternic bombardata. Chiar daca, din fericire, lacasul a fost renovat, arhitectura exterioara a suferit mari modificari. Totusi, seria de evenimente nefericite nu se incheie nici dupa razboi deoarece, in anul 1977, dupa cutremur, biserica sufera stricaciuni, fapt ce face ca ea sa fie trecuta sub autoritatea Arhiepiscopiei Tomisului si a Dunarii de Jos care o reface. Este sfintita la 18 februarie 1979 de P.S. Epifanie Norocel Tomitanul, episcop-vicar.
In curtea bisericii se afla cinci morminte despre care se presupune ca sunt ale preotilor armeni, cu inscriptii in limba armeana veche pe placa de marmura, nedescifrate inca. Pe placi sunt inscrisi anii 1848, 1858, 1860, 1862. Pe un soclu de la un al saselea mormant sunt mentionati anii 1850 si 1876. Pe placa celui de-al saptelea mormant pare a fi inscriptionat anul 1866.