Sursa: Centrul național de informare și promovare turistică Comarnic
Povestea lacasului de cult debuteaza in anul 1937 atunci cand preotul Dimitrie Badiceanu a infiintat un comitet pentru constructia unei biserici cu hramul ,,Sfantul Mare Mucenic Gheorghe’’, in satul Poiana, pentru credinciosii din satele Podul-Lung si Poiana, pe un teren care a fost donat de Gheorghe Bibescu.
Iniţial s-a intenţionat construcţia unei biserici din zid acoperită cu tablă, dar s-a renunţat la acest proiect şi s-a acceptat construirea unei biserici din lemn acoperită cu şindrilă, după un proiect semnat de arhitectul Ion Boceanu din Câmpina.
Parohia s-a înfiinţat la 1 iunie 1943 prin dezlipire de parohia Comarnic, serviciile religioase oficiindu-se într-o capelă amenajată în şcoala din sat, paroh fiind preotul Gheorghe Turcu.
Punerea pietrei fundamentale a avut loc în luna septembrie 1944 şi într-un timp record biserica a fost terminată la roşu şi tencuită în interior. Astfel, la 30 decembrie 1945 biserica a fost sfinţită şi dată în folosinţă cultului, ctitori fiind toţi credincioşii parohiei. Biserica a fost construită pe temelie din piatră de munte zidită în apareiaj, având zidurile din cărămidă iar întregul acoperiş, împreună cu cele două turle, fiind executat din lemn. Stilul bisericii este cel de biserică de munte asemănător celui maramureşean, dar şi cu influenţe din stilul gotic şi roman.
După sfinţire, lucrările au continuat sub îndrumarea preotului Nicolae Covali, ajutat de preotul Georgescu Constantin, efectuându-se tencuielile exterioare în 1948 şi pictura murală în tempera grasă între anii 1950-1951 de către pictorii Dimitrie Hornung, Anatol Kudinov şi Arutiun Avachian. Tot acum s-a executat catapeteasma şi restul mobilierului. Între anii 1956-1968 nu s-au mai executat alte lucrări deşi se impuneau.
La 1 octombrie 1968 a fost numit preot tânărul licenţiat în teologie Dumitru Costică care, ajutat de vrednicii credincioşi, a început lucrările de refacere în totalitate a instalaţiei electrice (1969), a acoperişului (1973), încălzirea cu centrală proprie, mobilier din stejar artistic sculptat, construcţia clopotniţei cu cancelarie (1975-1976), construcţia capelei în cimitir cu hramul “Învierea lui Lazăr”, împodobită cu pictură murală şi mobilier nou; procurarea unui clopot în greutate de 750 de kg.
Biserica are toate obiectele de cult noi, inclusiv odăjdii, cu acoperăminte şi cărţi de cult. Ca o încununare a tuturor lucrărilor, în anii 2004-2005 s-au executat lucrări de restaurare a picturilor murale de către pictorul Elena Vasilescu. La 1 iulie 2001 s-a înfiinţat postul II de preot în care a fost numit şi hirotonit tânărul teolog Florin-Cătălin Mosgoreanu.