• Overview
  • Trip Outline
  • Trip Includes
  • Trip Excludes
  • Reviews
  • FAQ

Sursa: Biserica Sf. Gheorghe Nou

Istoria sfantului lacas este una mare care dateaza de foarte mult timp. Spunem acest lucru deoarece data exacta a Bisericii Sfantului Gheorghe nu se stie cu exactitate. Se stie ca biserica a fost construita initial din lemn, cu temelie din pietre de rau, undeva pe la 1500. Asta este prima insemnare exacta, dar istoricii ar merge si mai departe si afirma ca inaintea bisericii din piatra si lemn ar mai fi fost una si mai veche, doar din lemn. Cea din jurul anilor 1500 este consemnata de catre Cronicarul Radu Greceanu, care ne spune ca, datorita (sau din cauza) numarului tot mai mare de credinciosi si al cresterii in dimensiune a orasului, biserica veche a devenit neincapatoare. Astfel, aflam ca a doua constructie, cea din piatra de rau, ar fi fost ctitoria lui Dobruș Banul.

Ce facea speciala aceasta biserica erau moastele ascunse aici si oferite chiar de Mihai Voievod Viteazu si Doamna Stanca, in 1599 (7407) apartinand Sfantului Nicolae, asa cum aflam din inscriptii:

“mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, ferecată în argint ales, împodobită cu diamanturi, dăruită de Io, Mihail Voievod (Viteazul) şi Doamna Stanca, în anul 7407 (1599), ispravnic (fiind) Mitropolitul Eftimie”.

Populatia, insa, nu a stat in loc. Aflam ca si de aceasta data biserica a devenit neincapatoare si necesita, fie o constructie mai mare, fie o largire a sa. Astfel, in timpul domniei lui Antonie Voda (1669-1672) incepe extinderea sa si inchinarea Sfantului Mormant. . Încă din anul 1625, la îndemnul Patriarhului Dositei al Ierusalimului, un foarte bogat şi vestit dragoman al porţii otomane, “a năzuit spre ctitorie” şi a refăcut biserica după modelul bisericii de pe dealul Stenimachos, din insula Halki. Cu acest prilej, s-au zidit o serie de dependinţe în jurul sfântului locaş.

Ajungem astfel in perioada domniei lui Constantin Brancoveanu care, trecand prin targul de la acea vreme, nu a suportat ca biserica sa fie atat de mica si neincapatoare pentru credinciosi. Drept urmare, Constantin Brancoveanu a hotarat sa refaca biserica si s-o faca adecvata pentru oamenii locului, adaugant elemente ale stilului brancovenesc. Astfel, acest lacas de cult, avea sa fie ultimul realizat de catre Brancoveanu inainte de uciderea sa si singura care a ramas in picioare in Capitala Romaniei.

Astfel, lucrarile au inceput prin definitivarea santierului neterminat din vremea lui Antonie Voda. Acea constructie avea sa inconjoare toate cele patru laturi ale manastirii si sa inglobeze aproape 200 de bolti, distribuite intre parter si etaj. Această centură formidabilă de zid, foarte solidă, era neîntrecută de alte construcţii din acea vreme.

Între anii 1696-1698 au fost ridicate casele egumeneşti, paraclisul şi palatul patriarhal, folosit de catre patriarhii Ierusalimului atunci când se aflau în Bucureşti, precum şi numeroase alte edificii.  La noile stăruinţe ale patriarhului Dositei al Ierusalimului, lucrul a fost reluat în 1705, prin ridicarea unei noi biserici. În 1707 sfântul locaş era gata zugrăvit (pictat), înfrumuseţat şi înzestrat cu nenumarate odoare şi mobilier bisericesc de mare preţ precum si multe moşii. La realizarea acestei măreţe opere de artă au contribuit arhitectul Veseleil, însărcinat cu proiectarea şi construcţia edificiului, marele aga Enache Văcărescu, drept ispravnic, împreună cu vestitul pictor bisericesc Pârvu Mutu, aflat atunci în deplinătate artistică şi întemeietor al unei şcoli de zugrăvie în Bucureşti. Este foarte probabil să-şi fi adus contribuţia şi cei trei meşteri pictaţi în pridvorul bisericii de la Hurezi (Horezu), cealaltă ctitorie importantă a domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Târnosirea sfantului locas din 29 iunie 1707, în ziua de prăznuire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a constituit un eveniment de seamă, înregistrat de cronici cu lux de amănunte: cortegiul în frunte cu familia voievodului Constantin Brâncoveanu, în veşminte scumpe, marii boieri, breslele şi mii de bucureşteni a fost întâmpinat de un sobor de înalţi ierarhi, printre care mitropolitul Tării Romanesti cu toţi arhiereii şi egumenii, patriarhii Hrisant al Ierusalimului şi Gherasim al Alexandriei, precum şi alţi arhierei din eparhiile de la sud de Dunăre.

În urma puternicului cutremur din anul 1802, măreaţa biserică brâncovenească a fost grav avariată. Potrivit desenelor şi gravurilor realizate de către Bouquet şi Raffet, bisericii i-au căzut turlele păstrându-se numai postamentul de la turla cea mare. După numai doi ani, în 1804, în ziua de 28 august, cetatea Bucureştilor este devastată din nou de un cutremur şi de un incendiu, iar biserica a avut din nou de suferit, reparatiile fiind susţinute cu multe eforturi. Un alt seism, din data de 11 ianuarie 1838, pune încă o dată la încercare străvechea ctitorie brâncovenească.

Într-o cartografie din octombrie 1845 aflăm prima descriere succintă a bisericii: “mănăstirea (adică biserica) de zid este peste tot zugrăvită din vechime (în întregime operă a lui Pârvu Mutu), cu şase coloane de piatră (în interior), tâmpla de lemn săpată (adică sculptată) şi poleită din vechime; amvon de lemn zugrăvit şi podit; afară (adică la intrare) cu slon (pridvor) în douăsprezece coloane de piatră (şi alte două, angajate în zid, n.n.), zugrăvite; uşa din lemn, în două canaturi şi o uşă de lemn la altar; pardoseala din lespezi de piatră; pe dinafară este tencuită şi spoită cu alb, învelitoarea cu olane, deasupra patru cruci de fier. Are treisprezece ferestre mari, cu flori de fier, opt mai sus şi mai mici, lucrate în piatră şi patru în turlă. Deasupra porţii, în două canaturi din lemn căptuşite cu tablă de fier, se află o clopotniţă de zid, cu cruce în vârf, învelită cu olane şi înzestrată cu trei clopote”.

În data de 23 martie 1847 un incendiu devastator care a distrus o mare parte a capitalei, a pus din nou la încercare ctitoria lui Constantin Brâncoveanu. Atunci au fost incendiate toate clădirile din incinta mănăstirii, inclusiv hanul şi multe alte documente importante şi obiecte de patrimoniu. Pentru a se aprecia câte şi ce fel de clădiri se aflau în incinta mănăstirii, stă la îndemână faptul că molozul şi resturile dezastrului au făcut să se ridice nivelul terenului cu 1,8 m faţă de nivelul oraşului din anul 1707. În acest context a fost instituit un concurs pentru proiectarea şi refacerea sfântului locaş. A fost ales arhitectul Xavier Villacrosse Aîne, al cărui nume s-a păstrat într-unul din pasajele comerciale de pe Calea Victoriei de astăzi. El a realizat o lucrare diferită de forma iniţială a bisericii, fapt pentru care aşezământul a primit denumirea de Sfântul Gheorghe Nou. După alte zeci de ani, cutremurele din 1940 şi 1977 au adus monumentul într-o stare de degradare avansată, fiind necesar un nou proiect de consolidare şi restaurare. În a doua parte a secolului trecut, această biserică a fost pusa şi ea de către regimul comunist pe lista demolărilor. Pentru că era un monument aflat în atenţia UNESCO, acest plan a fost oprit.

Pentru ca Biserica Sfântul Gheorghe Nou” să fie readusă cât mai aproape de ipostaza iniţială, brâncovenească, au fost necesari mulţi ani pentru realizarea sondajelor arheologice şi apoi, pentru studiile care să conducă la planurile de reînnoire. S-au purtat discuţii îndelungate, în care şi-au expus părerile mulţi specialişti, arhitecti şi restauratori de monumente istorice, printre care: doamna arhitect dr. Henrieta Delavrancea-Gibory, fiica marelui scriitor Barbu Stefanescu Delavrancea,  prof. dr. arh. Ştefan Balş, prof. dr. Vasile Drăguţ, prof. dr. arh. Nicolae Stoian, arh. dr. Cristian Moisescu, etc. Grupul de cercetători a realizat un album de fotografii şi planuri ale diferitelor ctitorii brâncoveneşti, după modelul bisericii Horezu, pentru a se distinge amănuntele arhitecturale ale stilului bisericii. S-a apelat în acelaşi timp, la bogatele fonduri de documente din arhivele statului, cartografii şi albume din colecţia de stampe a Academiei Române.

Tot in cadrul ansamblului monahal de acum intalnim si statuia ctitorului. Aceasta este realizata de catre Oscar Han si poate fi observata la intrarea in curtea locasului. În curtea Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București s-a aflat, din anul 1830, prima librărie românească a lui Iosif Romanov, având un mare rol în realizarea solidarității culturale și spirituale a românilor, dorință testamentară a marelui și luminatului voievod român.

Share sau like daca ti-a placut articolul:

No details found.

No details found.

Share sau like daca ti-a placut articolul:

No details found.

Share sau like daca ti-a placut articolul:

There are no reviews yet.

Be the first to review “Biserica ,,Sfântul Gheorghe-Nou” – Bulevardul I.C. Brătianu”

No Details Found