Biserica „Sfântul Dumitru” – Șarânga

Content
Gallery
Reviews

Sursa: Primăria Pietroasele

Biserica a fost ridicată din zid de piatră în anul 1893. Aceasta a fost pictată și înzestrată în 1899, la îndemnul preotului Ghica Popescu, în timpul și cu binecuvântarea Prea Sfinției Sale Episcop Dionisie al II-lea.

În anul 1925, prin grija aceluiași preot, care a păstorit această parohie vreme de 40 de ani, s-a renovat pictura bisericii cu ajutorul pictorului Solescu din Buzău. În zilele P.S. Antim Angelescu și sub păstoria preotului paroh Ioan Alexandrescu, între anii 1955 – 1968 s-au făcut reparații generale începând cu înnoirea acoperișului și terminând cu renovarea picturii în ulei, în stil realist, de către pictorul Victor Zemlick din București.

Este important de menționat un aspect interesant. Pe pisanie este menționat faptul că, prima pictură a fost realizată de Teodorescu, motiv pentru care am tinde să credem că este vorba despre Nicolae Teodorescu, un vestit pictor în zona Buzăului, pitar și organizator al Școlii de zugravi de subțire. Problematica apare în cazul anilor deoarece acest vestit pictor murise înainte de ridicarea bisericii, motiv pentru care se presupune că acel Teodorescu de pe pisanie ar fi defapt Dumitru Teodorescu, elevul lui Nicolae Teodorescu.

Lasă un comentariu