Sursa: Centrul National de Informare si Promovare Turistica – Moldova Noua
Biserica Romano-Catolică din Moldova Nouă, monument istoric în stil neoclasic, a fost ridicată în piatră în secolul XVIII (1777-1778) pe locul vechii biserici din lemn existente aici înca din 1756. Biserica, cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul, a suferit de-a lungul timpului o serie de distrugeri și refaceri din cauza istoriei zbuciumate a locului. În 1788, în timpul războiului cu turcii, lăcașul de cult a fost spoliat și distrus. În 1791 a fost refăcut și prevăzut cu un turn.
În timpul revoluției de la 1848 biserica e din nou distrusă, de data aceasta de populația sârbească, și refacută câțiva ani mai târziu (1852-1853). De data aceasta a fost distrusă și casa parohială și chiar matricolele de căsatorie, botez și înmormântare din secolul XVIII. La sfârșitul lui 1854 statul austriac a vândut minele și proprietățile sale Societății de Stat Privilegiate Austriece (StEG), care devine și binefăcătorul bisericii romano-catolice. În 1860, StEG dăruiește bisericii 3 clopote de fier și un ceas pentru turn. În timpul primului război mondial (în 1914) clopotele au fost rechiziționate, așa cum s-a întâmplat cu toate bisericile, și topite pentru muniție.
Chiar înainte de al doilea război mondial biserica e renovată atât la interior cât și la exterior cu ajutorul unor colecte. În timpul războiului biserica suferă distrugeri nu doar datorate războiului, ci și unui puternic cutremur (în 1940). Ultimele renovări au fost realizate în 2008 (exterior), respectiv 2012 (interior).