Sursa: Delia Maria Tatu si Ioan Bodochi – Muzeografi la Muzeul Castelul Corvinilor
În Hunedoara activitatea ordinului călugărilor franciscani are o tradiţie care începe în secolul al XV-lea, când aceștia primesc, din partea regelui Matia și a mamei sale Elisabeta, mănăstirea construită de Ioan de Hunedoara pentru călugării augustini.
În anul 1882 autorităţile Austro-Ungare au decis construirea unei uzine de fier la Hunedoara, care în următorii 30 de ani s-a extins atât de mult încât a ajuns în proximitatea bisericii și mănăstirii. Această situaţie a condus la începerea unor discuţii, finalizate în anul 1909, în urma cărora s-a decis construirea unei alte biserici în partea de nord a orașului, iar clădirile și terenul, care se întindea până la râul Cerna, să fie cumpărate de către Uzinele de fier cu 300.000 de coroane.
Actuala biserică, ridicată în cinstea Adormirii Maicii Domnului, și mănăstirea au fost construite între anii 1910-1912. Cu această ocazie în jurul bisericii a fost cumpărată o suprafaţă importantă de teren. Biserca, construită în stil clasicizat, este prevăzută cu o navă centrală, care spre nord se închide printr-o absidă de formă semicirculară, și două aripi deasupra cărora sunt așezate balcoane. În partea de sud, care asigură intrarea în bisercă, sunt construite două turnuri.
Faţada bisericii nu prezintă elemente arhitecturale de excepţie, putând fi remarcate doar câteva ferestre și uși decorate cu ancadrament și timpan, însă în înterior putem admira pe lângă frumoasele picturi murale ale boltei semicirculare și bolta în formă de stea a altarului, o frumoasă orgă, construită în 1911 de firma lui lui Angster József și fii săi, și altarul din marmură de Carrara.
Biserica și mănăstirea formează un claustru de formă pătrată în mijlocul căreia era așezată clădirea administrativă. În partea de sud a mănăstirii erau amplasate locuinţele, iar în partea de est și de nord, la parter era amenajată bucătăria, iar la etaj oratoriul și sălile de lectură.
Mănăstirea avea o grădină și o livadă care se întindea pe o suprafaţă care depășea 1 ha.
În cadrul mănăstirii a funcţionat o lungă perioadă de timp o școală elementară și un seminar teologic care, în anul 1948, au fost închise, parterul clădirii fiind naţionalizat. Un an mai târziu, în baza unui ordin de evacuare, clerul și studenţii au fost obligaţi să părăsească mănăstirea sub pretextul că ocupă o clădire care aparţine unei instituţii nereligioase.
Biblioteca fondată în jurul anului 1500 era cea mai valoroasă posesiune a mănăstirii, având la data rechiziţionării în jur de 22.000 de volume. Din nefericire caracterul religios al lucrărilor a pecetluit soarta valoroaselor cărţi care, după ce au fost mutate de mai multe ori, au fost aruncate pe malul râului Mureș.