Sursa: Călător prin România
Biserica Neagră este una dintre cele mai reprezentative construcţii de factură gotică din România, ridicarea ei fiind realizată în secolele XIV-XV. Este considerată cea mai mare biserică din țara noastră, fiind şi cel mai mare lăcaş de cult în stil gotic din sud-estul Europei, primind, la momentul inaugurării, titlul de „cea mai mare biserică dintre Viena și Constantinopol”, adică de la Domul Sf. Ştefan din Viena până la Hagia Sophia din actualul Istanbul.
Lăcașul de cult deține câteva recorduri remarcabile precum: cea mai mare orgă mecanică din România (Orga Buchholz, care a fost construită în perioada romantismului timpuriu), cea mai mare colecție de covoare orientale din Europa care datează din secolele XV-XVI-lea (cu excepția muzeului Topkapî din Istanbul), iar turnul bisericii adăposteşte cel mai mare clopot mobil din România, cu o greutate de circa 6.000 kg.
Din punct de vedere arhitectural, Biserica Neagră este formată din cor, naos și turn, din lungimea totală a construcției, 31 m sunt reprezentați de cor, 42 m de naos și 16 m de baza turnului. Suprafața totală a bisericii ocupă 2500 m², blocurile din care sunt construite zidurile au un volum de 9000 m³ iar suprafața acoperișului bisericii măsoară aproximativ 4500 m². Trei perechi de coloane îl împart în trei nave de înălțime egală, iar pe latura sudică se află o intrare mică, destinată inițial preoțior, iar pe latura nordică a corului se găsește sacristia. Naosul este format din trei nave de înălțime egală și este împărțit de cele cinci perechi de coloane în șase travee, iar în navele laterale, la aproximativ jumătatea înălțimii acestora, se găsesc galeriile, iar pe latura vestică, galeria orgii. Din cele două turnuri ale planului inițial a fost ridicat doar cel sudic până la o înălțime de 44 m, iar cupola sa se ridică la 65 m pe brațul transversal al crucii, iar deasupra balconului, pe latura sudică a turnului, respectiv pe cea vestică, se află cadranele ceasului din turn.
În secolul al XIII-lea, pe locul în care se află astăzi Biserica Neagră, se găsea o biserică romanică, distrusă în marea invazie tătară din anul 1241. În anul 1383 începea construcția actualei biserici, într-un moment în care Brașovul cunoştea o perioadă de dezvoltare culturală și economică înfloritoare, fiind cea mai importantă dezvoltare urbană de la granița Transilvaniei cu Țara Românească. În anul 1421 a avut loc invazia otomană, iar lucrările la înălţarea lăcaşului au fost oprite, toate forţele fiind îndreptate către construirea şi întărirea fortificaţiilor oraşului. Mai târziu, lucrările de construcţie erau reluate dar după un proiect mult simplificat, pentru ca după marele cutremur din anul 1471 şi înălţimea turnului sudic să fie revizuită, fiind ridicat până la un nivel inferior celui gândit iniţial. În anul 1477, după 94 de ani, au fost finalizate lucrările de construcţie, biserica, inițial romano-catolică, construită în stil gotic, primind hramul Sfânta Maria (Marienkirche), fapt atestat și astăzi de fresca Mariei, aflată în hala porții sudice. În anul 1499 este atestată documentar existenţa unei orgi, care la acel moment era una dintre cele mai mari din Europa, iar în anul 1514 au fost edificate un ceas şi clopotele din turnul bisericii.
În următorii 150 de ani, construcţia a fost afectată de mai multe cutremure majore, fiind necesare ample lucrări de restaurare, zădărnicite însă de marele incendiu din data de 21 aprilie 1689, care a cuprins și biserica parohială, distrugând acoperișul și mobilierul din interior. Pentru o bună perioadă de timp, biserica a rămas în stadiu de ruină, cu acoperişul şi zidurile înegrite de foc şi fum, fapt care a dat denumirea populară a lăcaşului – „Biserica Neagră”, nume care peste mai mult timp avea să fie oficializat.
După o perioadă au fost reîncepute ample lucrări de refacere a bisericii, însă planurile de reconstrucţie au tranformat interiorul lăcaşului într-unul cu aspect mai apropiat de baroc, care au inclus şi realizarea unor galerii interioare pentru ca biserica să poată face față numărului tot mai mare de enoriași care luau parte la slujbe. La lucrările de refacere au participat meșteri din orașul Danzig, care știau să închidă bolți de dimensiuni atât de mari. Ba mai mult decât atât, proiectul a prevăzut realizarea unei bazilici cu trei nave, egale ca înălțime, înscriindu-se în tipul de biserici–hală preferate în secolele XV-XVI în spațiul german, de unde proveneau unii dintre arhitecți și meșteri. În anul 1722, lucrările de refacere ale bisericii erau încheiate.
În perioada 1836 – 1839, firma germană Buchholz înălţa pe galeria vestică o orgă nouă de dimesiuni mari, cu 63 de registre sonore şi circa 4000 de tuburi, 4 manuale cu câte 56 de taste și un pedalier cu 27 de taste, 76 de registre. Orga avea să fie inaugurată la 17 aprilie 1839, organist fiind chiar Carl August Buchholz care a prezentat improvizații și cantate ale compozitorilor Friedrich Schneider și Johann Lucas Hedwig. În perioada 1865 – 1866, firma vieneză Schönthaler ridică altarul neogotic după planurile inginerului din localitate, Peter Bartesch, și realizează stranele din cor, iar în anul 1898, statuia lui Honterus este amplasată în fața turnului sudic, în amintirea reformatorului transilvănean.
În perioada 1987 – 1999 au avut loc lucrări de restaurare a părţii nordice, a faţadei sudice şi a turnului, iar în perioada 1997 – 2001 orga a fost restaurată de Carl Hesse și de atunci dispune de un manual și pedalier cu 8 registre. În incinta bisericii își doarme somnul de veci umanistul Johannes Honterus.