Biserica ,,Buna Vestire” Curtea Veche – Centrul Vechi

Content
Gallery
Reviews

Sursa: Ziarul Lumina și Călător prin România

Biserica Domnească cu hramul Bunei Vestiri a fost construită în timpul celei de-a doua domnii a lui Mircea Ciobanul (1558-1559), fiind terminată și zugrăvită de urmașul său, Petru (Pătraşcu) cel Tânăr (1559-1568). Paternitatea lui Mircea Ciobanul asupra locașului, confirmată de un document din 13 mai 1563, este dovedită şi de tabloul votiv al domnitorului și al Doamnei Chiajna, aflat pe latura nordică a bisericii.

Pozitia cetatii in care aceasta biserica se afla, era fix pe drumul care venea de la Giurgiu şi, în acelaşi timp, din lumea otomană, şi care se ramifica de aici în trei direcţii diferite: către Moldova şi apoi Polonia, către Braşov şi spaţiul german sau către capitala Ţării Româneşti din acele vremuri, Târgovişte. Datorită amplasamentului său, biserica a fost ţinta prădătorilor care atacau frecvent aceasta ruta. Biserica nu putea ascunde cele necesare cultului (de cele mai multe ori obiecte valoroase dăruite de domnitori), motiv pentru care rămâneau pradă cotropitorilor. Astfel se explică faptul că biserica nu beneficiază de foarte multe obiecte de valoare pe care le-a avut în trecut.

Prima modificare importantă a locaşului a avut loc în timpul lui Ștefan Cantacuzino (1714-1716). Iniţial, locaşul era prevăzut doar cu partea de naos, iar partea de pronaos era un pridvor mare. Domnitorul a hotărât dărâmarea peretelui de la intrare şi închiderea cu zid a pridvorului, mărind considerabil suprafaţa bisericii. În plus, el a refăcut şi pictura şi a restaurat catapeteasma. Importanţa bisericii a scăzut după mutarea reşedinţei domneşti la noua curte de lângă Mănăstirea Mihai Vodă, în timpul lui Alexandru Ipsilanti. De aceea, la începutul secolului al XIX-lea, în ciuda unor lucrări de întreţinere, locaşul era departe de strălucirea de altădată.

Un punct de cotitura in existenta bisericii are loc in ziua de Pasti din 1847 atunci cand, din neatentie, Costache Filipescu, copilul de 11 ani al cluceresei Zoita Druganeasca, produce scantei in apropierea unui butoi cu pacura. Din cauza vantului, focul se raspandeste rapid, iar bilantul este crud: 1.850 de cladiri arse, 1.142 de pravalii, 10 hanuri, 12 biserici distruse (inclusiv cea prezentata) si 15 oameni morti. Domnul Tarii Romanesti de la acea vreme, Gheorghe Bibescu, soseste calare la fata locului pentru a coordona miscarile de forte venite sa stinga incendiul, insa fara mare succes. Focul avea sa se stinga dupa cateva saptamani, iar suprafata incendiata s-a racit dupa inca o saptamana.

Lucrarile care au fost executate dupa incendiul devastator au schimbat partial aspectul lacasului de cult, la interior si total la exterior. Pictura interioara a fost refacuta de catre Constantin Lecca si a fost ridicata si o noua catapeteasma. In ceea ce priveste partea de exterior, monumentul devine neogotic. Toată cărămida aparentă a fost astupată cu tencuială, s-au ridicat stâlpi aparenţi pe laturile bisericii, iar la intrare s-a făcut un mic pridvor. După încheierea lucrărilor, la 22 martie 1852, a avut loc târnosirea bisericii. Tot în acest context a fost adusă în locaşul de rugăciune şi icoana Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, păstrată intactă în mod miraculos după ce bisericuţa care o adăpostea a fost mistuită în întregime de marele incendiu, Biserica Domnească primindu-l pe sihastrul egiptean ca ocrotitor spiritual.

O nouă restaurare a bisericii a fost executată între anii 1928 și 1935 de arhitectul Horia Teodora. Această lucrare, supra­vegheată de Nicolae Iorga, a avut marele merit de a fi redat monumentului aproape întru totul înfățișarea și strălucirea de la început. Soclul, succesiunea de ocnițe de la partea superioară, contraforturile, cornișa, acoperișul și turla au căpătat forma și frumusețea lor inițială. Cele mai multe dintre adăugirile străine arhitecturii originale, făcute de-a lungul veacurilor, au fost îndepărtate. A fost desfăcut stratul gros de tencuială de factură neogotică care acoperea fațadele, dându-se la iveală înfăţişarea bisericii din secolul al XVI-lea. În acelaşi context au fost construite o nouă clopotniţă şi două imobile, care au servit drept case parohiale pentru slujitorii bisericii, iar în prezent ca muzeu parohial şi centru social. După cutremurul din anul 1977 a fost nevoie de noi lucrări pentru repararea bisericii: s-au consolidat turla și clopotnița și s-au schimbat treptele de la intrare. La interior, a fost restaurată pictura din 1852 de pictorița Virginia Videa, care a pictat din nou și turla.

Lasă un comentariu