Sursa: Călător prin România și Turist in București
Ideea cladirii si a institutiei pe care o adaposteste a fost conturata in 1891 atunci cand, printr-o scrisoare adresata ministrului Lascar Catargiu de catre Regele Carol I, regele a hotarat sa să-și lege numele de un lăcaș de cultură grandios „întemeiat întru folosul junimii universitare, la împlinirea a 25 de ani ai Domniei Mele și alegând Noi Înșine locul viitoarei clădiri, am vroit ca ea să se ridice aproape de reședinţa Noastră, adică sub ochii și sub ocrotirea Noastră” adică peste drum de Palatul Regal.
Constructia Fundatiei Carol I (deoarece asa s-a numit initial) a fost inceputa in 1891 si a durat pana in 1893, iar inaugurarea s-a facut abia in 1895 deoarece studentii, susţinători ai Partidului Liberal, hotărâseră să nu calce pragul bibliotecii și să refuze darul monarhiei, însă, pentru acele timpuri imobilul era socotit atât de luxos, încât puţini au rezistat dorinţei de a-l vedea. Cladirea a fost ridicata pe locul casei boieresti a caimacamului Iancu Manu, fondatorul Societăţii Filarmonice.
Concepţia edificiului a fost încredinţată arh. francez Paul Gottereau care în 1882 a realizat proiectul vechiului Palat Regal, în 1897 a Palatului Casei de Depuneri, Consemnaţiuni și Economii (C.E.C) și în 1886 a Ateneului Român. Initial, cladirea avea forma literei ,,L’’, cu faţadă şi intrare dinspre Strada Vămii (actualul Dem. I Dobrescu), rotonda legând aripa principală de cea din Strada Clemenţei (actuala C.A. Rosetti), care se termina printr-un calcan spre proprietatea lui Grigore Păucescu. Parterul imobilului era prevăzut cu spaţii comerciale care aduceau un venit considerabil deși Fundaţia era susținută de subvenția regală. Vitraliile clădirii, care reprezentau voievozi români, erau copii ale frescelor de la Mănăstirea Curtea de Argeș.
Încă din 1900, în al cincilea an de funcţionare, spaţiul se dovedea a fi insuficient faţă de numărul crescând al cititorilor, care de la 18.000 în 1895 ajunsese la 59.000 în 1900. Convins de necesitatea măririi bibliotecii, Regele a refuzat atât propunerea construirii unei alte clădiri pe un teren mai spaţios, iar localul existent să fie vândut așa că a hotărât cumpărarea caselor politicianului Grigore Păucescu (Peucescu), unde își dădeau întâlnire „cele mai alese minţi ale timpului” printre care și librarul George Ioanid, primul editor din ţară. Extinderea clădirii a fost realizată între 1911- 1914 după planurile aceluiaşi arh. Paul Gottereau, lucrările fiind executate de fraţii Axerio care au lucrat şi la Castelul Peleş din Sinaia. Vechiului imobil i s-a mai adăugat un etaj, construcţia iniţială devine una din aripile noii clădiri care se continuă cu un corp principal în formă de arc de cerc îndreptat înspre bd. Calea Victoriei, iar cealaltă aripă de pe strada C. A. Rosetti (Clemenţei ) este simetrică cu cea din strada Dem. I. Dobrescu (Vămii).
Biblioteca avea iniţial 3.400 de volume, din care majoritatea au fost dăruite de Rege și de Regină. Regele Carol I obișnuia să viziteze Fundaţia Universitară, singur sau însoţit de un membru al familiei regale sau de un invitat străin. Rafturile metalice au fost comandate de la Casa Kunscherf din Dresda, mobilierul, cu piele verde a fost comandat la Casa T. Held din Londra.
Din pacate, al Doilea Razboi Mondial a insemnat un punct de cotitura important. Imobilul a fost bombardat de atacurile germane, iar depozitele de carti au fost distruse. Lucrarile de reparatii (mai putin fatada) s-au incheiat in 1945, iar in 1948, Fundaţia Carol I este desfiinţată ca instituţie particulară și ia fiinţă Biblioteca Centrală a Universităţii „C. I. Parhon” care devine centrul coordonator al reţelei de biblioteci de facultate a Universităţii din București.
În timpul Revoluţiei din 1989, clădirea a fost incendiată, pierzându-se fondul bibliotecii alcătuit din cărţi rare fiind distruse peste 500.000 de volume, hărţi rare și aproape 3.700 de manuscrise care aparţineau unor personalităţi marcante ale culturii românești, printre care Eminescu, Maiorescu, I. L. Caragiale, G. Coșbuc, L. Blaga, M. Eliade etc.