Sursa: Delia Maria Tatu si Ioan Bodochi – Muzeografi la Muzeul Castelul Corvinilor (text), destepti.ro (foto)
Ansamblul cuprinde câteva dintre cele mai valoroase imobile din oraş, fiind ridicat la sfârşitul secolului al XIX-lea cu scopul de a delimita centrul comercial şi administrativ al Hunedoarei.
Hunedoara depășea statutul de sat, fiind amintit în documente, către jumătatea secolului al XV-lea, ca târg/ oraş. La 1512 aici trăiau 196 de familii de târgoveţi şi iobagi (aproximativ 980 de locuitori). Contribuind la bunăstarea Hunedoarei erau și negustorii sibieni și brașoveni care iși desfac mărfurile aici, dar și cumpără produse ale atelierelor de fierărie de pe domeniul Hunedoarei, contribuind astfel la evoluția păturii mijlocii a orașului de pe Cerna.
Până în secolul al XVI-lea orașul s-a dezvoltat și din punct de vedere urbanistic, creându-se diverse străzi și ulițe. Astfel, în Urbariul Hunedoarei, întocmit în anii 1681-1682, sunt numite următoarele străzi: Str. Cetății, Str. De Sub Cetate, Str. Surduc, Str. Pieții (lângă Zlaști), Str. Morii, Str. Albul, Str. Grecească, Str. Severin.
În secolul al XVII-lea Hunedoara era unul dintre orașele bine dezvoltate din punct de vedere economic, aici activând o serie de bresle meșteșugărești (a cizmarilor, pielarilor, cojocarilor, croitorilor, măcelarilor) ale căror produse erau vândute aici și prin alte târguri. Prima breaslă înființată la Hunedoara este cea a pielarilor, al cărei privilegiu fusese acordat de către Principele Transilvaniei Gabriel Bethlen în anul 1619.
Conturarea urbanistică actuală a ”centrului vechi al Hunedoarei” – cum este numit afecțional de orășeni – are loc începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea și se amplifică odată cu evoluția viitoarelor Uzine de Fier. Începând cu 1868 râul Cerna va fi îndiguit, având în vedere faptul că indundațiile periodice afectau grav zona aflată în imediata apropiere a malului său, împiedicând chiar amplasarea de clădiri în zonă.
Regulamentul hornăritului, prin care fiecare proprietar de casă este obligat să curețe hornurile periodic, este adoptat în 1901, parte a unor măsuri care organizau viața orășenească (1884 – se construiește abatorul, 1895 – construirea Uzinei electrice). În 1903 sunt primite primele oferte pentru construirea casei comunale, a primăriei.
Din 1905 încep să se paveze străzile principale, iar din 1906 sunt puse în practică planuri pentru sistematizarea orașului, alinierea clădirilor și numerotarea lor, în timp ce din 1908 o parte a imobilelor erau racordate deja la rețeaua electrică.
În anul 1911 se construiesc două poduri cre făceau legătura cu partea orașului dezvoltată la poalele castelului cu cea de pe malul drept al Cernei, fiind de asemenea mobilat centrul orașului, prin construirea fântânii Strauss și amplasarea pe un stâlp din fier a emblemei orașului, corbul cu inelul în cioc, în spațiul care astăzi este denumit ”Parcul Libertății”.
Construcțiile din ansamblul urban Piața Libertății prezintă elemente arhitecturale specifice secolului al XIX-lea, când fenomentul artistic ”La Belle Epoque”, înfrumusețează casele hunedorenilor atât la exterior cât și la interior.
O serie de construcții, în stilul Secession, cu volume simplificate, cu decorații geometrice, din cărămidă cu șarpante de lemn și acoperișuri în două ape, sunt construite după îndiguirea Cernei, cuprinzând de cele mai multe ori spații comerciale la parter și locuințe la etaj.