Sursa: Călător prin România
Deoarece Potlogi era un sat care era traversat de drumul Bucuresti-Targoviste-Craiova, lucrul acesta l-a determinat pe domnul Tarii Romanesti de la acea vreme, Constantin Brancoveanu, sa isi indrepte atentia spre acest loc. In anul 1698 incepe constructia palatului care urma sa fie lasata mostenire fiului sau, Constantin, si este terminat in acelasi an, dupa cum se poate citi pe pisania din sudul palatului:
„Aceste case din temelia lor sunt înălțate de luminatul domn, Io Constantin Basarab Voievod fiului său Constantin Brâncoveanul, începându-le și sfârșindu-le la leat 7206 (1698) și la al zecelea an al domniei sale, ispravnic fiind Mihai vtori postelnic Corbeanul”
Pisania este una din putinele elemente care au mai ramas din constructia originala. Este decorată cu un frumos vultur valah, este scrisă în grafia chirilică locală, folosită în Valahia și Moldova până la reforma alfabetului de la mijlocul sec. 19.
In anul 1689 cumpara mosia de la postelnicul Dima si jupaneasa Dragna. La acel moment, el avea o casa in Potlogi, loc in care i-a primit si pe comandantii corpurilor de oaste pentru a pregati campania din Transilvania, dar si pe patriarhul Dionisie al Constantinopolului din 1690. Mosia achizitionata nu cuprindea doar curtea de astazi, ci si o buna parte din sat.
Casa este principala constructie a curtii care are 32 metri lungime si 23 latime si reprezinta o constructive de plan dreptunghiular in a carei compunere intra o crama, un parter si etaj. Crama reprezinta o constructie mare, acoperita cu patru calote sferice care sunt sprijinite pe un stalp central prin intermediul pandantivilor. Ea a fost singura ramasa aproape intacta in momentul cand casa a fost distrusa in 1714, micile modificari fiind realizate la pardoseala si au fost necesare din cauza infiltratiilor de apa.
Spectaculos este etajul. Este locul in care gasim biroul domnitorului, sala mesei, domnitorul domnului si doamnei, camera doamnei, latrina si sala tronului. In diferitele camera putem vedea costumele domnului, sigiliul, un act (singurul de acest fel ramas) cu sigiliu, tacamuri si vesela din perioada imperiului ottoman, sigilii, baldachinul din camera domnitorului si tronul. Povestea tronului este foarte interesanta. Constantin Brancoveanu petrecea foarte mult timp impreuna cu boierii aici. Deoarece era foarte important ca domnitorul sa le vada fata, boierii erau asezati in lumina soarelui, in fata tronului. Tronul era amplasat in mijlocul camerei, cu spatele la o coloana pusa strategic pentru a nu bate soarele din nicio parte pe domnitor. Spectaculos, tot in cadrul etajului, este si balconul cu coloane in stil brancovenesc la capatul carora se afla simboluri precum: doua sabii incrucisate (putere militara), leul (putere morala), sceptrul (putere domneasca). Privelistea de la balcon surprinde curtea din spate, cu aleile din dreptul casei si cu labirintul de dimensiuni mici care se afla in stanga.
Mergand prin camerele palatului gasim arborele genealogic al familiei si aflam de domnitorul Constantin Brancoveanu, ca pe linie paterna, se trage din familia Brancoveanu, o familie cu origini bizantine. Tatal lui a fost Papa Brancoveanu. Pe linie maternal, acesta se trage din familia Cantacuzino. Mama sa a fost Stanca Cantacuzino. Din pacate, tatal sau moare cand acesta avea un an, iar el este crescut de un unchi din partea mamei, unchi care avea sa-l tradeze si sa-l dea pe mana turcilor. Daca, in prezent, linia Brancovenilor este stinsa, cea a Cantacuzino inca mai are descendenti. Ce este interesant este faptul ca unchiul sau l-a dat pe mana turcilor pentru a facilita accesul la tron lui Stefan Cantacuzino care nu apuca sa fie mult domn deoarece are soarta lui Constantin Brancoveanu, ii este taiat capul si lui si tatalui sau, corpurile le sunt aruncate in mare, iar capul umplut cu bumbac si dus la Adrianopol. Dupa aceasta perioada incepe domnia fanariota.
Este important de amintit si soarta copiilor familiei Brancoveanu. Acesta a avut patru fii si sapte fiice. Cei patru baieti au murit cu tatal lor, la Constantinopol, ucisi de sultan. Fata Stanca este cea care a avut o premonitie cu familia sa ucisa. Aceasta a fost surprinsa de mama si surori cum avea halucinatii cu patrule de turci care il prind pe tatal si fratii ei si ii sugruma. Maria moare de ciuma in 1697. Ilinca s-a nascut in 1682, dar nu se stie cand a murit exact. Safta a fost casatorita cu Iordache, fiind ctitorii Bisericii Kretzulescu din Bucuresti. Ancuta se stie doar ca s-a nascut in 1691. Balasa a murit in anul 1752, iar Smaranda s-a casatorit la 16 ani si nu a mai trait mult si a murit.
Un alt lucru pe care il aflam din camerele castelului este legat de spitalul brancovenesc care a fost construit, in Bucuresti, pe 28 august 1835, de catre Safta Brancoveanu. Acest spital avea, de la ctitorii sai, un blestem: Cel ce o sa darame acest spital, o sa moara si el si familia sa in zi de sarbatoare. Spitalul era situat undeva in locul Casei Poporului din Bucuresti si nu se afla pe axa demolarilor pentru Bulevardul Victoria Socialismului, insa, intr-o zi de vineri in 1984 Ceausescu doreste demolarea de urgenta a spitalului. Pe 29 martie, luni, 1984, a si inceput demolarea spitalului, monument istoric, unul dintre cele mai moderne spitale de la acel moment (salile de operatie erau din marmura). Concidenta sau nu, cel care a daramat spitalul a murit, impreuna cu sotia sa, intr-o zi de sarbatoare.
Revenind la istoria palatului, in 1714 este arestat Constantin Brancoveanu, impreuna cu fii sai, iar averea i-a fost confiscata (14 trasuri cu aur). Palatul era gol in acel moment, insa sultanul Ahmed al 3-lea nu credea acest lucru si trimite la palat un trimis care devasteaza palatul in cautarea de avere. Palatul este distrus pana la nivelul solului. S-a mai incercat repararea sa si a curtii, dar fara succes pana in 1947. In anul amintit, pe baza documentelor de la Arhivele Nationale, se incepe reconstructia cladirii. La aceasta reconstructie se adauga si cele din 2001-2006 care se finalizeaza cu impunatoarea constructie de astazi.
Un lucru interesant pe care nimeni nu ar trebui sa-l rateze atunci cand viziteaza palatul este Cuhnia (fosta bucatarie domneasca). Interesanta constructie prin mecanismele de functionare. Daca in mijlocul camerei exista o adancitura unde se puneau lemnele pentru foc, tavanul este absolut spectaculos. Acesta cuprinde o gaura mare in mijloc, deasupra locului pentru lemne. Atunci cand acestea ardeau si se degaja fum, acesta era eliminat prin gaura mare din tavan. Tot pe tavan, in colturile sale, existau 4 lacasuri prin care, aerul imbacsit de la fum era inlocuit cu aer rece, curat. Mana dreapta a lui Constantin Brancoveanu, afirma ca bucatele de aici erau unele din cele mai bune pe care acesta le mancase, insa mancarea avea un punct slab – era rece. Acest lucru se intampla deoarece distanta de la Cuhnia la palat era destul de mare, iar bucatele se raceau.