Sursa: Călător prin România
Pe cât de interesantă, pe atât este de tristă povestea Amfiteatrului Văcărești, o poveste care este strâns legată de istoria locului. Cu ani în urmă, unul din cele mai apreciate parcuri din capitală în momentul de față era o mare groapă de gunoi, un loc al tâlharilor, al oamenilor fără adăpost, murdar și plin de boli. Din cauza imaginii dezolante, locul parcului a primit numele de ,,Valea Plângerii”.
Povestea se schimbă începând cu anul 1933 când autoritățile încep modelarea terenului și transformarea zonei într-un complex sportiv natural pentru ski și săniuș. Au fost multe intreceri, multe evenimente sportive importante, insa activitatea sportiva a locului se termina rapid, din pacate. Toate elementele revin in discutie odata cu 1965 cand incepe construirea parcului, eliminarea gunoiului si transformarea sa intr-un loc de relaxare si cultura. Odata cu constructia parcului in anul 1965 avandu-l ca arhitect pe Valentin Donose, spatiului natural i sunt adaugate aleile, zona lacului, Strandul Copiilor si un amfiteatru care avea sa capete o denumire populara de Amfiteatrul Vacaresti, dupa numele strazii langa care se afla.
Amfiteatrul a fost printre ultimele elemente construite in parc, finalizarea sa fiind in anul 1989, in prima jumatate a anului. Spre finalul anului, din cauza (sau datorita) Revolutiei, amfiteatrul este uitat si este transformat intr-un loc al oamenilor strazii, o mica groapa de gunoi si umbra a ceea ce putea sa fie.Amfiteatrul a fost construit pe un deal si are forma de semicerc impartit in patru sectiuni. La baza se afla scena octogonala, iar panorama este larga. De la nivelele superioare se pot vedea blocurile din cartierul Tineretului si de pe Calea Vacaresti.