Sursa: Primăria Orașului Corabia (text), Călător prin România (foto)
Podul lui Constantin cel Mare a fost un pod roman care traversa fluviul Dunărea. Se întindea de la Ghighen (Oescus) din Bulgaria și până în cartierul Celei din Corabia.
Construcția podului a fost terminată în anul 328 d. Hr. și a fost folosit pentru o perioadă de cel puțin 40 de ani. Din punct de vedere arhitectural acesta avea o lungime totală de 2437 m, dintre care 1137 m peste albia Dunării. Acesta era considerat ca fiind cel mai lung pod antic peste un curs de apă și unul dintre cele mai lungi din toate perioadele. Podul dispunea de un tablier din lemn cu lățimea de 5.70 m., amplasat la înalțimea de 10 metri deasupra apelor Dunării. De asemenea, podul dispunea de două pile culee, câte una la fiecare capăt, care aveau rolul de portal.
Ridicarea podului a fost realizată într-o regiune în care, din punct de vedere geografic, existau anumite similitudini cu cele din zona Drobeta. Principala asemănare consta în faptul că aici Dunărea curgea pe două brațe – unul sudic, navigabil (sud) și unul secundar, nordic, cu debit redus, care nu mai există azi.
Existența podului a fascinat dintotdeauna. Primul care a încercat localizarea sa a fost Luigi Ferdinando Marsigli, care nu a reușit să-și îndeplinească obiectivul. Stolnicul Constantin Cantacuzino reușește menționarea podului pe Harta Țării Românești, însă fără al identifica pe teren. Cei care reiau căutările, în secolul al XIX-lea, sunt Alexandru Popovici și Cezar Bolliac, însă nici aceștia nu reușesc să-l găsească. Succes au însă Grigore Tocilescu și Pamfil Polonic care, în 1902 consemnează primele descoperiri ale podului. Peste 32 de ani mai târziu, în anul 1934, Dumitru Tudor publică prima lucrare completă despre pod. În anul 1968 completările studiului sunt făcute de către Octavian Toropu, fiind și ultimul care realizează o cercetare sistematică.