Chilia lui Ambrozie – Breaza

Content
Gallery
Reviews

Sursa: Preot Mihai Stanciu (text) și LaTaifas.ro (foto)

Chilia lui Ambrozie se află situată pe Dealul Istrița, într-un masiv stâncos numit Culmea Șoimilor. Aceasta este locul unde a trăit sihastrul vreme de 55 de ani, fiind în prezent un monument istoric, frumos și interesant.

Ambrozie se trăgea din localitatea Greceanca și s-a născut într-o familie cu mai mulţi copii. La vârsta de 15 ani intră ca frate în obştea mânăstirii Ciolanu, iar la 21 de ani este tuns în monahism sub numele de Teodor. Peste ani, merge la schitul Prodromul de la Muntele Athos pentru a învăța rânduiala schimniciei de acolo. După 10 de ani revine la Ciolanu și primește în grijă oile mânăstirii. După un timp se retrage la schitul Cetăţuia sub numele de Ambrozie, unde stă până în 1925 când, după schimbarea calendarului (1924), este dat afară de episcopul locului.

Smerit şi supus canoanelor Bisericii strămoşeşti, se retrage în apropierea satului natal. Pentru că averea părinţilor fusese împărţită, cu haină preoţească în spate şi toiagul în mână, cu câteva unelte de la rudele rămase în viaţă, se urcă pe Culmea Şoimilor, acolo unde se juca în fiecare zi pe vremea când era copil şi păştea oile şi caprele părinţilor şi ale celor din sat. Acolo exista o scobitură în munte, cam la zece metri înălţime, datând, după unii, “de pe vremea tătarilor”, pe care începu să o adâncească, dându-i forma unei case ţărăneşti.

Existau zile când, după rugăciunile de dimineaţă, mergea în satele învecinate pentru a-şi vinde produsele pe care le realiza, iar din banii obţinuţi îşi cumpăra hrana pentru un timp. Mărturii au ramas şi că ajuta oamenii la diferite munci ale câmpului: tăiatul viei, curăţatul pomilor, aratul ogorului. Pe timp de vară umbla îmbrăcat ca un cerşetor şi desculţ, iar pe timp de iarnă purta ciubote date de diferiţi oameni din sat, o manta groasă de militar şi un căciulă din postav.

O alta relatare despre Ambrozie apartine episcopului Epifanie Norocel (1932-2013), arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei. Acesta a spus ca, într-o dimineaţă de toamnă târzie, înaintaşul sau, episcopul Antim Angelescu, ieşind din catedrala în care slujise, l-a vazut pe părintele monah Ambrozie stând pe treptele bisericii, de unde ascultase, în frig, întreaga slujbă. Când l-a văzut, ierarhului i s-a făcut milă de el şi l-a invitat în Palatul Episcopal ca să se încălzească şi să stea la sfat cu el. Cuviosul a scos din straiţa lui o sticlă cu ţuică de prune din livada pe care o plantase în faţa chiliei sale şi, bând amândoi din ea au adormit înainte de servirea mesei. Când episcopul s-a trezit şi-a dat seama că pustnicul plecase cu Ceaslovul, Evanghelia, un sfeşnic, lumânări şi tămâie.

A doua zi, ierarhul a vizitat parohiile Greceanca, Vispeşti şi Breaza. Apoi, a cerut celor care-l însoţeau să îl conducă la chilia cuviosului Ambrozie. Ajuns în vale, printre pruni, l-a strigat pe nume şi, după un timp, i-a răspuns pustnicul, cerându-şi iertare pentru graba cu care a plecat, luând cu sine şi ceea ce îi era de folosinţă:

,, Aveaţi prea multe, Prea Sfinţia Voastră, iar mie îmi erau de folos la Pravilă!”

A mai trăit sihastrul în smerenie şi rugăciune până la 13 septembrie 1980, când a plecat  la Domnul (avea 91 de ani), ultimele zile petrecându-le într-un azil al Bisericii Ortodoxe pe Stil Vechi din judeţul Ilfov, mai apoi adăugându-se în ceata cuvioşilor părinţi, fiind înmormântat în cimitirul situat vizavi de școală.

Lasă un comentariu