Sursa: Delia Maria Tatu si Ioan Bodochi – Muzeografi la Muzeul Castelul Corvinilor (text) Bogdan Buzuleac (Foto)
Monumentul transilvănean se prezintă vizitatorilor ca un amalgam aparte, stimulat de diversele stiluri de construcție (gotic, renascentist, baroc, neo-gotic) militare și civile, datorate unei vieți tumultoase multiseculare și a numeroșilor proprietari care și-au adus contribuția la prezența castelului în viața și conștiința celor care trăiesc la umbra sa.
Prima fortificație de piatră de la Hunedoara a fost datată de majoritatea cercetătorilor în secolul al XIV-lea, un castru regal cu un plan elipsoidal, cu capetele de nord și sud ascuțite, marcate cu piatră de talie. Zidurile, cu grosimi de pâna la 2 m, au fost construite din blocuri de calcar dolomitic și piatră de râu, ridicându-se direct din stânca nativă. Cercetările arată faptul ca în zona nordică a castrului a fost construit un turn donjon, cu două încaperi. Restul încăperilor și construcțiile necesare funcționării unui centru de domeniu regal fuseseră probabil construite în spațiul pe care astăzi îl numim curtea interioară.
În secolul al XV-lea Ioan de Hunedoara inițiaza, dupa 1440, un amplu șantier care urmărea transformarea domeniului central al familiei aflate în plină ascensiune socială. Într-un fel, cetatea sa de baștină oglindește evoluția enormei influențe sociale și economice pe care Hunedorenii o exercită în regatul Ungarie. Astfel, într-o primă etapă de construcții Voievodul Transilvaniei Ioan de Hunedoara mărește cetatea originală, adăugându-i la colțuri elegantele siluete ale turnurilor circulare (Capistrano, Pustiu, Toboșarilor, Pictat), o noutate în arhitectura defensivă a Transilvaniei dar și puternice turnuri de plan rectangular (turnurile actual numite Nou și Vechi de Poartă) care apărau intrările cetății. Turnul Capistrano cuprinde singurul semineu gotic (restaurat) din monumentul hunedorean. Turnul pictat (Turnul Buzdugan) are un singur nivel de apărare și este pictat în frescă la exterior, cu motive geometrice și guri de tragere, cu corespondențe tipologice în spațiul german. Turnurile rectangulare plasate în zonele de nord-vest, respectiv sud-est ale castelului (turnul vechi de poarta, turnul nou de poarta) erau prevăzute cu intrări carosabile şi niveluri de aparare, gândite atât pentru arme cu coardă cât şi pentru arme de foc. Intrările propriu-zise în castel se făceau prin intermediul unor poduri, susţinute de piloni de piatră, ultimele tronsoane ale podurilor fiind mobile. În cea de-a două etapă de construcții (1446-1452) Guvernatorul regatului Ungariei Ioan de Hunedoara dorește transformarea cetății hunedorene într-o reședință nobiliară adecvată rangului său, concentrându-se mai mult asupra aspectului civil, luxos al castelului, cu aripi de clădire adăugate curtinelor ca zone de locuit. Noile spații construite sunt: capela (cu nava de formă rectangulară, precedată de un nartex deasupra căruia stă sprijinită pe două coloane tribuna, decorată cu o balustradă gotică), palatul propriu-zis, amplasat pe latura vestică, compus din Sala Cavalerilor, Sala Dietei și scara spirală, un exemplu unic de arhitectură civilă de un rafinament ridicat în spațiul transilvănean. Ambele săli au un plan dreptunghiular, fiind divizate în câte două nave de câte cinci piloni octogonali din marmură, cu nervuri în cruce şi console ornamentate, cu chei de boltă în stil gotic, faza târzie. Funcționalitatea acestor săli, cu corespondențe tipologice din mediul teuton, respectiv de sala de mese la ocazii festive pentru Sala Cavalerilor și de sală de festivități pentru Sala Dietei.
O altă construcţie unică, de data aceasta de factură militară este reprezentată de galeria suspendată și turnul Neboisa (din sârbă ”Nje Boisea” = ”Nu te teme”), denumire dată de mercenarii sârbi, aflați în garnizoana castelului. Turnul propriu-zis, alcătuit din 5 niveluri de apărare, este prevăzut cu deschideri pentru arme de foc. Legătura cu castelul este asigurată prin intermediul unei galerii suspendate, lungă de peste 33 m, galerie ce se sprijină pe stâlpi masivi, din calcar dolomitic.
Ultima etapă de construcții din secolul al XV-lea este reprezentată de regele Matia Corvin (lucrări având loc între 1458-1480), legată de prezența mamei sale Elisabeta Szilágy, urmărind calitatea lucrărilor din aripa nordică (cu spații de locuit și celebra frescă cu caracter laic de pe loggie) și galeria Huniazilor, cu burdufuri de apărare înaintată, construite în stil gotic și renascentist, fără de care fațada vestică a Castelului Corvinilor nu ar mai fi recognoscibilă. În aceste momente castelul este comparabil în amploare, fast și arhitectură inovativă cu castelele din vestul europei.
În secolul al XVII-lea, prin principele Gabriel Bethlen, castelul hunedorean trece prin cea de-a doua sa epocă de glorie, Bethlen modificând în spiritul și moda vremii părți din castel, modificări atât civile cât și militare. În anii 1620 se construiește pe latura estică un nou corp de clădire, Palatul mare dinspre oraș, compus din două niveluri cu camere utilitare sau de locuit și o sufragerie la cel de-al doilea nivel. Se reamenajează Sala Dietei prin demontarea întregii arhitecturi gotice și compartimentarea ei, rezultând încăperi cu funcţionalităţi diverse. La primul nivel rezultat în urma acestei intervenții se mai păstrează urmele unei picturi care reprezintă nobili sau imagini ale unor fortificații ale vremii. Capela a fost și ea substanțial modificată în această vreme, fiind înlăturate bolțile gotice, ferestrele fiind transformate într-unele rectangulare, fiind deschis și un pasaj de legatură între aripa Bethlen şi aripa nordică. Tot atunci sunt construite și Turnul Alb (de plan semicircular, prevăzut cu 3 niveluri de apărare, sprijinite pe bârne de lemn şi deschideri pentru arme de foc) și Terasa de Artilerie (o platformă deschisă pregatită pentru arme grele de foc), care suplinea protecția oferită de noul complex construit, curtea exterioară (sau a Husarilor) spațiu care adăpostea locuințele administatorului, ale funcționarilor, Casa Ogarilor și depozitele pentru hrană și fânaţul cailor.
Cele mai importante lucrări de restaurare în castel, în paralel cu construcția fațadei palatului mare dinspre oraș și a acoperișurilor actuale, acoperite cu țiglă glazurată multicoloră, mult mai înalte decât cele originale au loc în secolul al XIX-lea, după 1854 când are loc marele incendiu de la castel, când din cauza un fulger, monumentul arde timp de două săptămâni. Terasei de artilerie i se adaugă un șir de creneluri și un turnuleț de supraveghere, cu scopul creșterii gradului de atractivitate a monumentului. Tot acum o serie de elemente decorative din piatră sunt înlăturate și înlocuite cu piese noi, după regulile specifice acestei perioade istorice.
Vă așteptăm la castel să descoperiți o frumusețe arhitecturală de excepție!